Acum câţiva ani am fost la Disneyland şi, deşi nu mai eram de mult în targetul vizat, m-am distrat pe cinste. Pe lângă “tiribombele” foarte moderne şi bine puse la punct, una din atracţiile parcului era o mică fermă de animale dosmetice al cărui farmec nu l-am apreciat. Erau câteva găini, un cocoş ţanţoş, nişte capre, iepuraşi, nimic deosebit faţă de ce văzusem de atâtea ori la ţară la bunici. M-am gândit că nu apreciez cum trebuie ceea ce vedeam pentru că nu mai aveam vârsta la care toate astea te încântă, dar azi am citit ceva ce mă face să cred că acolo era singura şansă a unor copii de a vedea de unde le provine mâncarea.
Un studiu făcut în Marea Britanie arată că tânara generaţie de acolo nu are habar ce şi mai ales de unde mănâncă: 17% din copii şi tinerii sub 30 de ani cred că ouăle sunt un ingredient de bază al pâinii, 26 % din cei sub 16 ani cred că bacon-ul provine de la oi, 29% au impresia că ovăzul creşte în copaci. Tot acolo doar o mamă din patru arată copiilor ei cum se prepară mâncarea. Trist.
Problema e că şi noi ne îndreptăm cu paşi mici, dar siguri, spre acelaşi deznodământ. Copilul meu cu siguranţă o să mai vadă pe viu animale de casă, dacă nu la bunici măcar în concedii prin ţară (uite un avantaj prin faptul că suntem în urma altor ţări, mai putem zări pe stradă un cal, o vacă, nişte oi, un cocoş în mijloc de oraş), dar tare mi-e teamă că nepoţii noştrii le vor mai vedea doar la zoo sau la Disneyland.
Articole asemănătoare
Taguri: amintiri, înţelepciune, natural, viitor
Din pacate da, se spunea la un moment dat ca intr-o tara se crede ca vaca este mov. E pacat – insa nu pot sa nu ma intreeeee lucru: oare nu tine totusi si de parinti? Chiar daca nu ai rude la tara, poti totusi merge – o data la 2-3 ani sa zicem – cu un copil in crestere la pensiuni taranesti – unde si mancarea e naturala, unde decorul e traditional (dar acum exista si confot oferit) si unde copiii pot vedea si vaci, si pasari, si oi etc.
La fel cred ca tot de educatie tine si asta pentru ca un copil nu ar trebui sa ia televizorul ca punct de reper – pentru a vorbi corect sau a invata ceva. Si mai ales nu reclamele. Invatat de mic ca una e o reclama si ca mereu trebuie sa invete, sa verifice cum stau lucrurile in realitate (apropo de vaci care vorbesc sau dau lapte cu cacao) isi va crea o tendinta naturala spre selectia informatiilor. Sunt si multe carti, ghiduri educative etc.
Insa intr-adevar: deseori nu stim sa apreciem ceea ce avem. Poate dupa ce nu mai exita…
Buna, Loredana, mulțumesc pentru vizită. Cu sigurantă părinții sunt cei care poartă răspunderea și pentru lipsa de cunostiinte legate de mancare și pentru educarea in masa a copiilor cu super dadaca numita TV.Eu am un pici de 1 an si 2 luni si de cand s-a nacut nu mai am televizor in casa. Vad atractia irezistibilă pe care o are pentru ecranul colorat ori de cate ori mergem in vizita la bunici sau cum e atras de ecranul monitorului( am restrâns deja activitatea la calculator in prezența lui) și asta în lipsa ” dusmanului” din casa. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi daca as tine tv-ul deschis non stop. Sper ca atunci cand va mai creste voi reusi sa il implic in tot felul de activitati care sa il tina departe de tentatie.
Ah, pana acum chiar nu m-am gandit ca se poate ajunge chiar asa departe, mai ales ca eu mi-am petrecut copilaria la bunici (cu vaci, oi, capre, gaini, iepuri, am mers cu cotiga, caruta, etc). Mama s-a mutat la casa, la tara, asa ca cel putin copiii se vor bucura de o copilarie ca-n Creanga. (aproape)
Copii nostrii cred ca vor mai apuca sa vada animale, asa pe viu, in habitatul lor natural
, dar de nepoti nu stiu ce sa zic. Piticul meu de un an admira de la geam o frumusete de cocos si vreo 10 gaini pe care le creste vecina in mijlocul orasului. Chiar e placut sa te trezeasca un cantec de cocos autentic 