Nu obosiți pur și simplu să încercați să duceți o viață mai aproape de natural, o viață cât mai sănătoasă?

Recunosc că eu am obosit.

Am obosit să merg la cumpărături ca la război, să verific nu doar data când expiră un produs, dar și lista uneori lungă de ingrediente, căutând dușmanii printre rânduri.

Am obosit să simt că ar trebui să mă apuc de facultatea de chimie pentru a putea descoperi cu ușurință dușmanii de mai sus, precum și pentru a putea discuta de la egal la egal cu reprezentații unor companii, atunci când răspund în termeni de specialitate întrebărilor puse de consumatori în legătură cu produsele lor.

Am obosit să văd companiile mai sus menționate că profită de căutarea oamenilor de natural, eco, bio sau orice alt termen care garantează un produs curat, pentru a vinde cu reclame agresive aceleași produse ca și până acum, adăugând doar un ingredient care se încadrează cu adevărat în termenii ăștia.

Am obosit să citesc azi că soia este bună și minunată, pentru ca mâine să găsesc un alt articol care susține contrariul, că e bine să faci jogging, dar mai bine nu faci în aerul poluat care ne încojoară pentru că s-ar putea să îți faci mai mult rău decât bine, că în nu știu ce lac peștii mor pe capete din motive misterioase, dar probabil legate de poluare.

Am obosit să aud părerilor celor din jur care, văzând că încerc să aleg produse cât mai sănătoase, îmi spun că oricum e degeaba, vom muri de la mizeria din aer și apă și de cine mai știe ce altceva, așa că oricum nu contează încercarea de a mânca ce trebuie. Că mănânci Mac sau salată bio e tot aia.

Am obosit să le cer tarabagiilor să nu îmi mai pună legumele în sacoșe de plastic pentru că am una reutilizabilă, pe care nu mă deranjează să o spăl: ” Lăsați doamnă că e gratis”, e replica cea  mai frecventă, plus o privire mirată de om ce nu poate pricepe așa ciudățenie.

Am obosit să citesc comentariile negative ale celor care consideră că dacă încerci ceva de pe vremea bunicii, fie că e vorba de scos pete sau diverse probleme de sănătate, ești fie înapoiată, needucată, cu siguranță ești împotriva progresului științei sau faci parte din vreo sectă.

Am obosit.

Voi nu?

Modul în care printați, obiceiurile proaste de printare ca să spun așa, sunt sursa unei imense risipe. De foarte multe ori se printează documente întregi fără a fi nevoie, se printează color când alb negru ar fi mai mult decât suficient, se printează poze sau informații inutile. Fie că printați documente la birou sau acasă puteți economisi atât consumabilele imprimantei, cât și hârtie, dacă aplicați următoarele sfaturi:

Printarea documentelor la birou sau acasă

• stabiliți ca regulă printarea pe ambele fețe ale unei coli de hârtie
• folosiți setarea de “draft” pentru calitatea documentului tipărit
• înainte de a da print asigurați-vă că setările sunt cele dorite (numărul de pagini, imprimanta care urmează să printeze, eliminați eventualele greșeli din documente)
• eliminați informațiile care nu sunt necesare; puteți folosi funcțiile de “print selection” sau ” print manager” în cazul în care imprimanta dispune de așa ceva sau puteți descărca  Green Print Software, un soft care pentru uzul casnic este gratuit și care vă permite să eliminați poze, să printați altenativ pagini din documente color sau în format alb negru și care are o funcție minunată: vă arată exact cât economisiți dacă îl utilizați.

Printarea direct de pe internet

Mie îmi plac la nebunie blogurile culinare, îmi place să printez o rețetă și să încerc să văd ce imi iese. De multe ori însă pe astfel de bloguri sunt foarte multe poze, reclame, comentarii, într-un cuvânt informații de care nu am nevoie. Dacă aveți aceași problemă ca și mine puteți folosi un alt soft gratuit și foarte eficient Printer Friendly.

Poate fi folosit în două feluri:

• dacă sunteți doar utilizator de internet și nu aveți un blog sau un site, pur și simplu adăugați un buton ]n bara browser-ului pe care îl folosiți ( Mozzila sau Internet Explorer) și de câte ori doriți să printați informații de pe net apăsați bunonul și eliminați infomații care nu sunt relevante
• dacă aveți un blog sau un site instalați programul și un buton care propune printarea sau salvarea ca PDF va apare pe fiecare pagină sau la sfârșitul fiecărui post, în funcție de setările făcute (puteți vedea cum arată la sfârșitul acestui articol)

Și pentru exemplificare iată o poză a articolului Rozaceea -tratamente naturale de pe blogul meu înainte de utilizarea lui Printer Friendly…

…și după ce am eliminat tot ceea ce nu era esențial.

De ceva vreme am început să citesc diverse bloguri în limba engleză, care abordează teme eco. Fie că sunt bloguri din USA, UK sau Australia, multe au diverse sfaturi despre cum poți avea o atitudine ecologica, cum poți economisi atât resursele Pământului, cât și propriile resurse finaciare. Ce m-a surprins este întoarcerea lor către un stil de viață (îl numesc așa în lipsa unui termen mai bun) care la noi este încă prezent. Așa am ajuns la lista de mai jos, sunt niște obiceiuri românești (nu ne aparțin doar nouă, dar se manifestă din plin în România) pe care cred că ar trebui să le păstrăm:

Uscatul rufelor afară

Întotdeauna am admirat în filmele străine gospodina care băga rufele la spălat și le scotea gata uscate. Mi se părea culmea eficienței numai că se pare că din punct de vedere al costurilor nu este o ideie tocmai bună. Se consumă destul de multă energie în procesul de uscare, o mașină bună costă destul de mult (prețurile încep de la 1000 de lei și pot ajunge până la 3-4,000 de lei), hainele ies cam șifonate și trebuiesc călcate, de unde rezultă alt consum de energie și timp. Uscatul rufelor afară nu este foarte elegant, dar nu prea costă nimic și în plus mirosul rufelor curate, proaspăt luate de pe sârmă nu se compară cu nimic.

Gătitul acasă

La noi masa luată în oraș este încă excepția, în alte locuri e regula. Pe lângă faptul că este mult mai ieftin să prepari mâncarea acasă este și mult mai sănătos și chiar relaxant, dacă aveți pană de idei tot ce trebuie să faceți este să dați o căutarea pe prietenul google și veți găsi o grămadă de site-uri și rețete care să vă inspire.

Proviziile de iarnă

Nu e neapărat un sfat eco, deși tinând cont că marfa adusă în supermarketuri peste iarnă vine de multe ori de peste mări și tări și poate fi tratată cu diverse substanțe, poate fi încadrat și la acestă categorie. Nu cred că prin State sau Marea Britanie se duc oamenii în toamnă și cumpără cartofi, ceapă și varză cu sacii așa cum se întâmplă încă la noi.

Conservele de iarnă, de la gemuri, suc de roșii, compoturi sau murături sunt totuși încă un obicei la noi. La ei acum redescoperă toată această “artă”.

Păstratul pungilor de platic

Este un obicei moștenit de pe vremea când o pungă frumoasă de plastic era o raritate prețuită ca ochii din cap. Dacă avea și un înscris fistichiu, de firmă la care doar visam, era lăsată moștenire . Exagerez, dar se pare că obiceiul părinților noștrii de a aduna toate pungile este un gest foarte eco. Deși sunt folosite din ce în ce mai mult pungile refolosibile, cele de plastic tot sunt mai multe decât ar trebui să fie, așa că măcar le putem refolosi, dacă nu pentru altceva măcar pentru gunoi, tot e mai bine decât să fie aruncate pur și simplu după o singură folosire.

Bananele se numără printre cele mai apreciate fructe. Visate de mii de copii români înainte de Revoluţie, vânate pe şifonere unde părinţii le puneau la copt în hârtie de la ziarul Scânteia, acum se găsesc din abundenţă în orice supermarket, magazin de fructe sau piaţă le-am căuta.

Originare din Asia de sud-est, bananele au ajus să fie cultivate în 130 de ţări şi ocupă locul 4 în topul produselor alimentare consumate de oameni, după orez grâu şi porumb.

Ce conţine o banană?

Bananele sunt recunoscute pentru nivelul crescut de potasiu, dar conţin mult mai mult de atât. Pe site-ul The World Healthies Foods am găsit un tabel în care sunt incluşi principalii nutrienţi şi procentul din necesarul zilnic pe care îl reprezintă.

Cum se aleg  bananele?

Când alegeţi din rafturile magazinelor banane trebuie să fiţi atenţi la următoarele aspecte:

• bananele trebuie să fie tari, să nu prezinte lovituri
• ambele capete trebuie să fie intacte, să nu fie desfăcute sau lovite
• mărimea nu contează, daca sunt mari nu înseamnă că sunt şi mai bune, ba s-ar putea ca cele de mici dimensiuni să fie mai gustoase
• culoarea bananelor trebuie să fie galbenă, semn că sunt coapte

Cum se păstrează bananele ?

• in funcţie de ţara de provenienţă şi ce de distinaţie bananele sunt culese în diferite grade de coacere, de aceea de multe ori bananele pe care le găsim în magazine sunt încă verzi
• bananele care sunt încă verzi se păstrează la temperatura camerei, dacă sunt băgate la frigider procesul de coacere este oprit
• daca bananele sunt coapte se pot păstra în frigider
• dacă doriţi să grăbiţi procesul de coacere puneţi-le în pungi de hârtie sau în hârtie de ziar
• alăturarea unui măr grăbeşte deasemenea coacerea bananelor
• când sunt foarte coapte bananele prezintă nişte pete maronii, nu înseamnă că sunt stricate
• înainte de a consuma banane care au fost ţinute la frigider e bine să le lăsaţi câteva minute la temperatura camerei

Dacă aveţi posibilitatea să consumaţi banane direct de la sursă profitaţi. Se spune că gustul bananelor este cu totul altul atunci când sunt lăsate să se coacă direct pe plantă, spre deosebire de cele care se găsesc la noi şi cărora coacerea le este accelerată şi controlată cu un gaz, ethylen. Deasemenea, pentru că presiunea magazinelor de a prezenta la raft fructe care arată impecabil este foarte mare, producătorii folosesc un fungicid, imazalil, care are un grad de toxicitate moderat (supermarketurile acceptă la vânzare buchete de banane, care conţin 6-7 buc, în care maxim 1 banană prezintă o pată de dimensiunea unui nasture de cămaşă).

Probabil că fără aceste chimicale nu am avea acces la banane aşa cum avem acum sau s-ar găsi la nişte preţuri astronomice.

Nu ştiu ce e mai bine, să le avem la îndemână, dar calităţile să le fie anulate de chimicale ori să mâncăm câte una din An în Paşte, dar să ştim că mâncăm un produs neafectat?

Voi ce credeţi? Cât de des cumpăraţi banane? Le-aţi cumpăra dacă ar fi mult mai scumpe, dar nu ar exista suspiciunea că pot face mai mult rău decât bine? Se găsesc la noi banane bio?

sursa

de citit-Banana Wars – Guardian

Începusem aici o listă  de ingrediente prezente în cosmetice și în produsele de curățare, de care e bine să ne ferim. Iată continuarea:

• Diethanolamine (DEA), Cocamide DEA și Triethanolamine (TEA)-folosite ca agenți de spumare aceste substanțe pot produce iritații ale ochilor, alergii, pot provoca uscarea pielii și a părului
• Sodium Lauryl Sulfat și Sodium Laureth Sulfat- cei mai ieftini și mai utilizati agenti de curățare și spumare, nu cred că există șampon sau detergent în comerț care sa nu conțină unul din aceste substanțe. Pot provoca iritații, alergii, uscarea pielii și a scalpului
• Petrolatum-duce la astuparea porilor, utilizarea lui este restrictionata in UE, dar nu este interzis
• Formaldehide- cunoscut ca iritant, ataca sistemul imunitar si poate provoca cancer
• P-Phenylenediamine-se găsește mai ales în vopselele de păr, cauzează alergii, iritații ale pielii și poate afecta sistemul nervos

Lista de chimicale de care ar trebui sa ne ferim este destul de lunga, contine niste denumiri nu tocmai prietenoase, dar cred că dacă reușim să ținem minte măcar 3-4 dintre aceste ingrediente și să ne facem un obicei din a verifica prezența lor pe etichetele produselor pe care inționăm să le cumpărăm, ne putem proteja mult mai bine.

Cu siguranța nu vom face cancer imediat ce folosim un șampon care conține Sodium Laureth Sulfate, problema este că folosim zilnic 4-5 produse care îl au în compoziție, zi dupa zi, ani de zile.

Chimicale de care să ne ferim I

Mă săturasem de deodorantele din comerț, am încercat aproape tot ce apărea nou, cel mai des produsele Lady Speed Stick, care mi se păreau cele mai eficiente, dar care în timp dovedeau tot felul de “calități”, dintre care cea mai enervantă pentru mine era faptul că se îndepărtau foarte greu de pe piele. Apoi am aflat despre aluminum, prezent în toate antiperspirantele și cărui utilizare a fost legată de creșterea cazurilor de cancer și alergii. Pe cosmeticdatabase aluminium este cotat cu note de 3 și 4 ca risc, nu este unul foarte mare, dar utilizarea unui deodorant este zilnică, nu ocazională și asta duce la creșterea probabilității de a avea probleme în timp.

Așa că de la începutul anului folosesc bicarbonatul de sodiu în loc de deodorant.

Am început să folosesc bicarbonatul la îndemnul mamei, era o soluție în timpurile în care deodorantele erau marfa scumpă la vedere, destinată celor privilegiați. Bicarbonatul îl aplicam pur și simplu pe pielea ușor umedă cu ajutorul unei pensule. Acțiunea era eficientă, transpiram dar nu miroseam urât, singurul neajuns era faptul că bicarbonatul avea o granulație ceva mai mare și nu adera întodeauna bine pe piele. Am combinat apoi bicarbonatul cu o parte egală de amidon și era un pic mai bine, dar tot nu eram mulțumită.

Când a venit căldură am început să mă irit, granulația amestecului era tot mare și de la transpirația accentuată, prin frecare pielea se irita. Am început să caut altă soluție și dintre cele găsite pe net mi s-a părut cea mai la îndemână cea publicată de Sideris. Mi-a luat ceva timp până am făcut rost de ingrediente, dar până la urmă le-am adunat și am făcut primul meu deodorant.

Rețeta publicată de Sideris este următoarea:

5 linguri unt de shea sau unt de cacao

3 linguri de bicarbonat de sodiu

2 linguri de amidon

10 picături de vitamina E

10 picături de ulei esențial

Ce este frumos și interesant atunci când îți prepari singură cosmeticele este că te poți juca cu ingredientele, ceea ce am și făcut. Am luat rețeta dată de Sideris și am folosit ce aveam la îndemână și a ieșit următoarea variantă.

• 2 linguri de unt de shea-Mayam
• 3 linguri de unt de cacao-Mayam
• 3 linguri de amidon ( Dr. Oetker)
• 3 linguri bicarbonat de sodiu (Dr. Oetker)
• 1 linguriță de Vitamina E-Mayam (picurătorul curgea prea tare și nu am reușit să pun picături)
• 2 lingurițe de glicerină vegetală Mayam( glicerina are rol de hidratare așa că m-am gândit că nu are ce să strice)
• 10 picături de ulei esențial de mentă Fares (sunt în perioada “mentei”, îmi place mirosul grozav de mult)

Am luat toate ingredientele, mai puțin uleiul esențial pe care l-am pus la sfârșit și le-am amestecat la bain marie pentru aproximativ 10 minute. Amestecul l-am pus într-un borcănel de plastic de la o cremă de gălbenele și după ce s-a răcit l-am lăsat 24 de ore la frigider până s-a întărit. Are un aspect solid, când vreau să îl aplic iau foarte puțin pe degete și frec ușor până intră în piele. A ieșit o cantitate destul de mare, care cred că îmi va ajunge câteva luni. Ținut afară din frigider doar se înmoaie ușor, așa că dacă îl uitați afară nu e o tragedie.

L-am folosit în zilele toride care au fost în vara asta și este eficient, de tranpirat transpir, dar nu miros urât. Au fost zile cu 38-40 de grade când, după ce l-am aplicat de dimineață și am făcut ceva efort fizic, am simțit nevoia să mă spăl și să îl reaplic, dar în general  a rezistat bine până seara. L-am aplicat imdiat după epilare, fie cu aparatul fie cu lama și nu am avut nicio iritație, așa că eu una îi dau nota 10.

Ce aș face diferit

• l-aș turna într-un recipient gol de la un deodorant solid clasic pentru a-l aplica mai ușor
• deși mirosul este discret, nu aș mai folosi uleiul esențial, l-aș lăsa fară miros e mult mai bine dacă folosești un parfum

Abia aștept să se termine, deși la cât de greu se consumă o să am ceva de așteptat, pentru a mă juca din nou. Până atunci o să revin cu rețeta pentru prima mea cremă făcută în casă, cred că odată ce începi să îți faci singură cosmeticele devii dependentă de joaca asta .

Voi ce cosmetice făcute în casă ați descoperit sau îmbunatațit din joacă ?

Utilizarea nucilor de săpun are pe lângă beneficiile prezentate aici și avantajul de a evita acumularea ambalajelor din plastic în care detergenții de sinteză sunt vânduți.

Dacă pungile din plastic sunt mai ușor de reciclat, sticlele de plastic pentru detergenții lichizi sunt ceva mai greu de îndepărtat, nu prea pot fi turtite pentru a ocupa mai puțin spațiu și chiar dacă le clătiți foarte bine și doriți să depozitați altceva în ele, variantele de lichide pe care le puteți păstra nu sunt foarte numeroase (substanțele chimice pot rămâne și pot contamina lichidul).

Am găsit pe youtube o ideie de reutilizare a unei astfel de sticle de plastic, într-un filmuleț foarte distractiv și bine realizat puteți vedea cum o banală sticlă devine o…lampă.

V-ați face o astfel de lampă? Dacă ați primi cadou așa ceva v-ar plăcea?

Deși de ceva vreme încerc să limitez numarul produselor din plastic pe care le folosesc, de la pungi la castroanele din bucătărie și diversele recipiente de păstrare a mâncării, filmulețul postat acum ceva vreme m-a determinat să  fac ceva mai mult decât simplul fapt de a nu le mai cumpăra.

Vreau să scap, în primul rând, de tot ce înseamnă plastic în bucătărie. M-am legat de bucătărie pentru că la o privire mai atentă acolo se găsesc cele mai multe din produsele din plastic din gospodărie și am constatat că încercarea asta nu e chiar așa de simplă. De ce? Pentru că recipientele din plastic sunt ieftine, nu se sparg, se găsesc sub tot felul de forme și culori. Și am destul de multe.

Primul pas pe care l-am făcut a fost să încerc să refolosesc  toate cutiile din plastic care au capace și  care și-au modificat culoarea, semn că nu mai sunt bune pentru utilizare, pentru a depozita diverse obiecte care stăteau oarecum dezorganizat:

• bolduri, ace, papiote, fermoare și cam tot ce ține de mașina de cusut
• cuie pe care le avem adunate de generații , pe principiul nu se știe când vor fi de folos
• agrafe, post-it-uri, gume, creioane, pixuri
• casete audio vechi de care încă nu îmi vine să mă despart

Lista e încă deschisă.

Al doilea pas a fost încercarea de a înlocui recipientele de plastic, cu unele din sticlă sau porțelan. Până acum singurele găsite de mine au fost borcanele care se pot închide etanș sau niște borcane imense cu capac normal. Nu am văzut prin magazine alte tipuri, dacă știți pe undeva recipiente din sticlă asemănătoare celor din plastic, rotunde, pătrate,dreptunghiulare, spuneti-mi si mie.

Al treilea pas la care încă lucrez, este înlocuirea pungilor de plastic în care păstrez fructele și legumele în frigider și a celor pe care le folosesc la gunoi. Dacă pentru primele am găsit câteva soluții, recipiente din sticlă sau porțelan, pentru pungile de gunoi nu am nicio soluție viabilă. Voi știți vreuna?

Mai am o problemă pe care cred că o voi rezolva, dar care s-ar putea să îmi aducă ceva priviri ciudate în magazine: pungile de plastic în care cântăresc fructele și legumele și pe care de cele mai multe ori nu le pot refolosi. Mă bate gândul să fac mici săculeți din bumbac pe care să îi folosesc în locul lor. Ați văzut oameni folosind așa ceva în supermarketuri?  Mă găndesc ca nu influețează cantitatea de produs cântărit și cumpărat, deci nu ar trebui sa fie o problemă din punctul de vedere al vânzătorilor. Îmi place tare mult ideia, mai ales că pot fi refolosiți spre deosebire de pungile de hărtie.

Am început să mă lupt cu plasticul, dar sunt încă la început, așa că orice sfat din partea voastră e binevenit. Voi ce ați mai făcut pentru a scăpa de plastic?

sursa poza

“Monoglutamatul de sodiu, E 621, este un aditiv alimentar care are rolul de a potenţa gustul produselor in care se găseşte, mai ales dacă acestea sunt de proastă calitate. Şi, cum pe piaţă se găsesc nenumărate astfel de mărfuri, E 621 poate fi intălnit aproape peste tot. Producătorii din industria alimentară folosesc monoglutamatul de sodiu in mezeluri, preparate din peşte, semipreparate, sucuri, sosuri de diferite tipuri, alimente congelate, preparate din lapte şi lista poate continua. Monoglutamatul de sodiu este folosit de foarte mult timp in bucătăria asiatică şi se găseşte in mod natural in foarte multe alimente. Insă a fost izolat abia in 1907 şi produs pe scară largă de o companie japoneză doi ani mai tărziu. Denumirea sub care a fost produs – ajinomoto – se traduce prin “esenţa gustului” sursa Jurnalul.ro

În filmulețul de mai jos veți găsi și niște imagini în care se arată cum se injectează carnea ce urmeză să devină mezeluri cu diverși aditivi, printre care șî E621. Gândiți-vă la ele de câte ori vitrina cu mezeluri vă face cu ochiul.

PS. Acum înțeleg mai bine de ce mezelurile pe care le fac în casă nu au gustul la fel de ispititor ca cele din magazine