Eu sunt bărbat. Şi ca toţi bărbaţii am anumite tabieturi şi anumite reflexe pe care cu greu le mai poţi elimina după ce ani de-a rândul au făcut parte din viaţa ta. Nu prea sunt deschis la nou aşa că toată ideea asta a soţiei mele cu produsele alternative naturale sau bio (sau cum s-or chema) la produsele pe care le-am folosit de când mă ştiu mi s-a părut… ei bine, un pic exagerată. Chiar dacă raţional adevărul este că înlocuieşti un produs cu o mulţime de chimicale cu un produs obţinut din elemente naturale, obiceiurile te ţin sub control şi singur începi să născoceşti întrebări care să te ajute să justifici acel obicei şi să te împotriveşti schimbării.
Atinge piatra de alaun!
Aşa am făcut şi eu atunci când soţia mea, anul trecut, mi-a propus să renunţ la deodorantul clasic şi să folosesc un… baton albicios, uşor transparent. Soţia mea îi spunea “piatră de alaun”. Din copilărie, crescut fiind într-un orăşel de câmpie, ştiam că o piatră nu arată aşa cum arăta batonul acesta alb. Şi nici pietre semi-transparente nu mai văzusem. Asta să fie o piatră? Măi, să fie! Şi mai ştiam că pietrele nu elimină transpiraţia… chiar mă imaginam culegând o piatră de pe asfalt şi încercând să mă frec cu ea pe la axilă.
Brr… nicidecum o senzaţie prea plăcută. Aşa că, având de a face cu un ignorant în materie, soţia mea a trebuit să răspundă primei întrebări evidente: ce naiba e o piatră de alaun? Şi soţia mea a început să îmi explice: că e un mineral de nu-ştiu-care, că are proprietăţi anti şi anti, că… mi-a pierdut atenţia în câteva secunde. Nu din vina ei, ci din cauza mea care nu reuşeam decât să gândesc: cum ar putea o chestie care se găseşte în natură la liber să bată zeci de ani de laborator, de studii şi de combinaţii gândite ca să combată transpiraţia? Păi, dacă era aşa simplu şi aveam soluţia la îndemână, de ce a mai fost nevoie de varietatea de deodorante care se găseşte pe piaţă? Nu, pur şi simplu, aşa ceva nu se putea întâmpla.
Am recunoscut în faţa soţiei mele că aşa ceva nu prea coincide cu percepţia mea asupra subiectului şi că nu sunt încântat să fac vreo astfel de schimbare. Dezamăgită, soţia mea a mai încercat ceva: “auzi, da’ de piatră acră ai auzit?”…
Hopaaa… staţi aşa puţin! Că prin cotloanele creierului meu prin care se învârt amintiri din copilărie se regăseau şi niscaiva amintiri despre piatra acră. Am pornit motorul de căutare intern şi am descărcat tot ce puteam să îmi amintesc despre subiect. Intr-adevăr, bunicul meu îmi pomenise pe când trăia de câteva ori de piatra acră. Se folosea, mai ales, la bărbier pentru aplicarea pe faţă pe rănile accidentale provocate de un brici ascuţit cu prea mult sârg. Se folosea pentru a dezinfecta zona, pentru a usca pielea şi a o vindeca.
Ce de mai poveşti spunea şi bunicul meu despre cum mergea la bărbier şi ce instrumente se foloseau pe vremuri pentru astfel de operaţiuni (dar despre asta o sa vorbim cu alta ocazie). De asemenea, tot prin povestirile auzite de pe la cei mai bătrâni auzisem de piatra acră. La momentul acela doar mă amuzasem de ideea unei pietre acre la gust, neştiind despre ce este vorba exact şi de ce cineva şi-ar dori să mănânce o piatră… care nici măcar bună la gust nu era!
Linge piatra de alaun!
Acum, după ce am răspuns că, “da, soţie de ignorant ce eşti, am auzit de piatră acră”, a apărut o nouă curiozitate bărbătească, cu neputinţă de înfrânt. Că, deh, dacă tot auzi de ceva despre care credeai că e vreun accesoriu arhaic, probabil de pus la murături în anii în care nu se făceau nici merele, nici strugurii, lucru care ducea la absenţa vreunei forme de oţet, acum vrei să vezi şi de unde îşi trage numele… “Şiii… piatra asta chiar e acră?”, am întrebat. “Pune-o puţin pe limbă!”, zice soţia. Hă? Staaai puţin! Acum, fie vorba între noi, de câte ori aţi luat voi o piatră de pe jos şi aţi pus-o pe limbă? Că eu nu prea am astfel de obiceiuri. Soţia mea a sesizat grimasa mea şi a continuat: “… o să ai o uşoară senzaţie de strepezire a dinţilor, nimic mai mult”. Aşa a fost, am simţit un gust ciudat, ca de caisă crudă şi verde muşcată cu poftă (că mie îmi plăceau foarte tare).
“OK, cum funcţionează toată treaba asta cu piatra acră? Care-i treaba? Cum acţionează?”, am intrebat, în continuare neîncrezător. Şi soţia mi-a explicat cum mirosul neplăcut al transpiraţiei se datorează unor bacterii care îşi fac veacul prin acea zonă propice dezvoltării lor (asta nu ştiam), cum transpiraţia e bună şi nu trebuie blocată aşa cum o fac cele mai multe antiperspirante uzuale (asta ştiam), cum piatra se înmoaie puţin în apă şi se aplică în zona axilară, iar soluţia obţinută omoară fix bacteriile responsabile cu afrontul adus simţurilor olfactive, lăsând pielea să respire şi să transpire normal… aşa, pur şi simplu.
Acum, şi eu sunt un Toma Necredinciosul… chiar şi cu aceste explicaţii, nu eram convins. Logica îmi spunea că nu are cum ca acest produs să aibă aşa efecte sănătoase şi, cu toate acestea, să nu ştie aproape nimeni de el, başca să îl mai şi folosească. Dar, ca să nu îmi dezamăgesc soţia, am acceptat o săptămână de probă, nu înainte de a mă asigura că îmi rămâne pe raft şi deodorantul clasic pe care îl foloseam. Nu de alta, dar eram convins că o să mă întorc la el.
Deodorantul de alaun si efectele acestuia
Şi am început să îl folosesc… asta în condiţiile în care afară începuse vara, iar căldura şi tranpiraţia funcţionau la parametri maximi. Acum, trebuie să adaug, munca mea presupune contactul zilnic cu destul de mulţi oameni, parteneri sau potenţiali parteneri, şi o prezenţă rău-mirositoare poate redirecţiona uşor o parte din bani în alte buzunare. Hainele pe care le port, de regulă, sunt business, nu port mânecă scurtă, însă port cravată. Chiar des! Vara e greu rău de tot, chiar şi cu aerul condiţionat pornit. Aşa că e lesne de înţeles că în prima zi de utilizare a pietrei de alaun m-am mirosit pe la subbraţe (na, c-am zis şi termenul mai puţin academic!) mai des decât se miros căţeii între ei când se întâlnesc prima oară.
Sau cel puţin aşa îmi pare că fac întrucât nu posedăm un astfel de animal de companie. Şi am fost nemulţumit, pe la amiază mi se părea că put ca haznaua din fundul curţii bunicului meu pe timp de arşiţă. Aşa că am alergat acasă victorios (oare de ce ţineam atât de mult să am dreptate, nu ştiu), spunând: “ţi-am zis eu că nu are cum să aibă efect!”.
OK, acum hai să ne imaginăm un pic: după ce ai strâns o viaţă tot felul de nimicuri în podul casei, poţi avea pretenţia să faci curăţenie într-o oră? Cam aşa a fost şi aici… soţia mea m-a convins să nu renunţ după prima zi pe principiul că nici bacteriile nu mor chiar de la primul ospăţ cu piatră acră. Aşa că am continuat, neîncrezător, să folosesc piatra de alaun privind cu jind la deodorantul clasic care mă aştepta pe răftuleţul dulăpiorului din baie.
Eeeehhh… asta a fost acum vreo opt luni. Acum nu m-aş mai intoarce la deodorantul clasic nici plătit. Piatra de alaun a atins efectul maxim (la mine) în circa şapte zile şi am avut surpriza să trec printr-o vară extrem de călduroasă folosind DOAR acest deodorant. Nu mai am nicio problemă cu mirosul de transpiraţie, chiar şi după o oră şi jumătate de jucat fotbal (şi nu vă închipuiţi că doar stau pe teren ca o legumă, chiar alerg), timp în care transpir serios.
Folosind piatra de alaun
Ce ar mai fi de spus despre deodorantul pe bază de piatră de alaun? Că mi-a trebuit un pic mai mult de o săptămână să trec peste faptul că folosind piatra de alaun… nu mai miroseam a nimic. Deodorantele clasice au acest efect, îţi dau senzaţia de protecţie împotriva transpiraţiei, ascunzând totul sub mirosurile puternice şi, recunosc, plăcute. Chiar şi aşa, de multe ori, seara, după utilizarea deodorantului clasic, zona axilară mirosea ciudat, era prezent un miros chimic, nefiresc, nu foarte puternic (şi nu ca urmare a folosirii unui anumit tip de deodorant clasic), dar suficient ca să mă facă să îmi pun nişte întrebări.
PARTEA CEA MAI BUNĂ am lasat-o la final. Vă las pe voi să număraţi câte deodorante clasice folosiţi pe an sau chiar pe lună… şi cât costă ele. Acum să vă spun eu ceva: după cum spuneam mai devreme, am început să folosesc un “baton albicios” dintr-acesta acum vreo 8 luni. Până acum am consumat… cam jumătate din el (folosit în fiecare zi). Eu unul nu pot decât să zic: UAAAU! Mai ales când mă gândesc la neîncrederea pe care am afişat-o la început. La târgul Raw Generation din toamna anului trecut vorbeam cu un domn despre acest deodorant şi ceea ce i-am spus atunci este valabil şi acum: am senzaţia că acest deodorant nu o să se termine NICIODATĂ!
Da, ştiu, nici mie nu mi-a venit să cred că se poate…
Ce poți Face cu o Piatră de Alaun Spartă
V-am povestit într-un articol anterior de ce consider, în acest moment, piatra de alaun ca fiind deodorantul perfect pentru mine. Daca nu stii ce poti face cu o piatra de alaun sparta citeste in continuare pentru a afla cum o poti utiliza chiar si cand nu este in starea sa initiala.
Chiar mă lăudam că o folosesc cu succes de aproape un an și la câteva zile după aceea un lucru de neimaginat s-a întâmplat: am scăpat-o pe jos pe gresie și s-a făcut praf. Ei bine nu chiar praf, dar zeci de mici bucățele s-au împrăștiat peste tot. Le-am adunat frumos și primul impuls a fost să le arunc, după care un mic beculeț s-a aprins și odată cu el ideia unei noi rețete de deodorant homemade.
Am luat toate acele bucăți, le-am pus în blender și le-am mărunțit cât a putut el de bine. Dacă nu aveți un blender, cred că va funcționa și cu o mașină de râșnit cafea. Am obținut o pudră destul de fină pe care o păstrez acum într-un recipient etanș.
Ingrediente necesare pentru deodorantul cu pudră de alaun
Pentru pregătirea deodorantului mai aveam nevoie de încă 2-3 ingrediente.
Apă de flori – eu am folosit apă de trandafiri, dar puteți folosi orice apă florală sau pur și simplu apă plată.
Bicarbonat de sodiu – pudra de alaun este un excelent antiperspirant, dar, pentru că vine vara, m-am gândit să îi dau un mic ajutor, iar bicarbonatul este excelent pentru asta.
Conservant Cosgard – apa este un mediu excelent de creștere a diferitelor bacterii, așa că este nevoie de un element de conservare, iar conservantul Cosgard, deși este sintetic, este acceptat de Ecocert
Recipient tip spray – nu este un ingredient, dar este necesar pentru utilizarea în condiții optime a produsului, puteți refolosi unul vechi pe care îl dezinfectați înainte de utilizare sau cumpărați unul nou
Cum faci o pudra din piatra de alaun sparta
Este foarte simplă. În 70 de ml de apă de trandafiri am dizolvat 1 linguriță de pudră de alaun și o linguriță de bicarbonat de sodiu. Dacă vi se pare că procesul de topire nu are loc suficient de repede puteți pune compoziția de mai sus pe baie de aburi, dacă apa este caldă granulele de pudră de alaun se vor topi mai repede. După ce s-au dizolvat am adaugat aproximativ 18 picături de Conservant Cosgard.
Și asta a fost tot. Deodorantul rezultat se aplică foarte ușor pentru că folosesc un vechi pulverizator, iar parfumul este foarte discret. Dacă doriți o variantă mai parfumată se pot adăuga aproximativ 20-30 de picături de uleiuri esențiale, dar trebuie să știți sigur că nu aveți reacții alergice la ele. Deci, dacă vi se întâmplă nenorocirea de a sparge piatra de alaun, nu vă grăbiți să o duceți la gunoi, încercați rețeta de mai sus și îi veți oferi o nouă viață.
PS: Dacă vă place rețeta de mai sus și aveți o piatră de alaun intactă vă rog să nu o spargeți , există în magazine pudră de alaun gata pregătită.
Asadar, daca ai o piatra de alaun sparta si nu stii ce poti face cu aceasta, reteta de pudra de alaun este ceea ce cauti. Sper ca acest articol sa iti fi raspuns la intrebarile pe care le aveai si sa te fi ajutat sa intelegi cat de eficienta poate fi aceasta chiar si atunci cand este sparta. Nu o arunca, reutilizeaz-o!
Daca vrei sa afli mai multe despre beneficiile acestei pietre de alaun, iata un video interesant
