Unii ar spune că este un film desptre bătaie. Fals. Eu cred că este un film despre viaţă şi despre cum orice acţiune pe care o facem atrage după sine o repercursiune. Chiar şi dacă alegem să nu facem nimic, tot vor exista urmări.
Nu pumnii şi picioarele împărţite în stânga şi-n dreapta fac filmul, sau cel puţin nu aşa consider eu. Ca o paranteză, daca vrei să vezi aşa ceva, caută ne net MMA şi ai rezolvat problema. Povestea din spatele frustrărilor pe care Jake Tylor le-a adunat după moartea lu’ ta-su l-au împins să intre în sala de sport şi să se antreneze.
Dacă vă uitaţi la film, încercaţi să treceţi cu vederea clişeele care curg fără număr şi să prindeţi exact esenţa. Da, el este tipul cel nou (care nu are nici bani, nici maşină, nici fată frumoasă lângă el, nici casă uriaşă unde să facă orgii sexuale cu toate tipele bune din cartier), da, el se amorezează de prietena celui mai popular tip din liceu (care are şi gagică bună, si casă cât palatul lu’ Cioabă, şi Escalade, şi bani să-i întoarcă cu lopata), da, el îşi ia bătaie de la acelaşi tip popular din liceu, da, el se combină cu gagica celui care l-a bătut la nici 20 de minute de la începerea filmului, da, el se înscrie în competiţia ilegală de M.M.A. doar pentru a-l bate pe ticălos, da, el în scena finală este cocoşat cu bătaia dar având puteri mai ceva ca Pasărea Pheonix îşi revine şi îi dă daună totală blondului celebru din liceu. Încercaţi vă rog să treceţi cu vederea chestiile astea şi să prindeţi esenţialul filmului, pentru că titlul şi acţiunea reflecă realitatea: Never back down.
De regulă, când văd un film cu mult prea multe clişee, rămân cu un gust amar şi cu părerea de rău că am pierdut cel puţin o oră jumate din viaţă. De data asta însă, lucrurile stau altfel. Nota mea pentru film: 8/10
Never back down 2 – The Beatdown
Partea a doua a filmului nu m-a impresionat chiar aşa de tare. Nu este la fel de emoţionantă ca prima, cu toate că principiul este cam acelaşi. Şi parcă nici clişeele nu sunt chiar aşa de multe. Plus că acum acţiunea nu se axează pe un singur personaj principal, ci pe 5, fiecare cu problemele lui:
Mike (Dean Geyer) este supărat pe taică-su pentru că a părăsit-o pe mă-sa pentru un…bărbat. Ideea nu este că ta-su este homosexual, ci că nu i-a fost alături. Şi de aici frustrările şi dorinţa de-a se bate pentru a se calma. O chestie de înţeles.
Zack (Alex Meraz) este un fost boxeur care e pe punctul de-aşi pierde vederea. Aşa că renunţă la box şi se apucă de M.M.A, ca să intre la Beatdown. Genială mişcare.
Justin (Scottie Epstein) este un prostăvan care-şi ia bătaie constant de la băieţii de cartier, motiv pentru care se apucă de antrenamente. Când ajunge şi el un băiat dur de cartier, se întoarce după ăia care l-au bătut. Şi îi omoară în bătaie (cred, în scena cu pricina am văzut că avea sânge pe chelie, deci dau cu presupusul că pe unul cel puţin l-a omorât).
Tim (Todd Duffee) este cel mai masiv dintre toţi şi se pare, cel mai calm. Stă cu cei doi fraţi mai mici, vrea să renunţe la şcoală pentru a se apuca de muncă, dar maică-sa nu-l lasă să facă treaba asta. Si cu el şi fără el ar fi fost la fel filmul, nu este nimic special la acest personaj.
Case (Michael Jai White) este fost luptător care şi-a pierdut părinţii după ce a trecut Katrina. A fost şi vreo 2 ani pe la puşcărie pentru că l-a bătut pe unu’ într-un bar. Acum stă într-o rulotă şi îi antrenează pe cei 4 de mai sus.
Cam astea ar fi personajele, ideea este aceaşi ca şi cea din primul film şi care este spusă aşa cum trebuie şi-n titlu: nu te da bătut. Mno ştiu că sună destul de sec, dar nu vreau să mă apuc să aberez pe marginea acestui subiect. Mai bine vedeţi filmele, primul în mod special, şi trageţi voi concluziile.