Etichetele lipite pe unele fructe și legume au mai multe funcții, nu doar aceea de a ajuta la scanarea prețului. Codul PLU tipărit pe autocolant arată, de asemenea, cum a fost cultivat fructul. Citind codul PLU poți afla dacă fructul a fost modificat genetic, crescut organic sau cu îngrășăminte chimice, fungicide sau erbicide.
Cum să citești codul PLU?
Fii un cumpărător inteligent și citește codul PLU de pe fructe și legume pentru a afla cum au fost cultivate produsele respective.
- Cod PLU din 5 cifre care începe cu numărul 3 – produsul a fost iradiat (pasteurizat electric).
- Cod PLU din 4 cifre care începe cu 3 sau 4 – produsul a fost cultivat în mod convențional sau tradițional, dar s-au folosit și pesticide.
- Cod PLU care începe cu 6 – fructe și legume pre-tăiate.
- Cod PLU din 5 cifre care începe cu 8 – produsul a fost modificat genetic.
- Cod PLU din 5 cifre, care începe cu 9 – produsul a fost cultivat organic și nu a fost modificat genetic.
Dacă un produs nu are o etichetă lipită pe el înseamnă că este mai bun? Nu, de fapt, ar putea fi suspect, mai ales dacă nu știm de unde provine. Fructele și legumele importate sunt întotdeauna etichetate. Dacă nu au o astfel de etichetă, este posibil ca aceasta să fi fost eliminată din anumite motive.
Ca să-ți fie mai ușor să faci cea mai bună alegere, ține minte că fructele și legumele care au un cod ce începe cu numărul 9 sunt cele mai bune, în timp ce produsele care au un cod ce începe cu numărul 8 trebuie evitate.