Odată, o persoană nemulțumită de viața lui l-a întrebat pe Dumnezeu: „De ce am o soartă atât de grea? De ce ar trebui să-mi port crucea? Nu-mi poți oferi o cale mai ușoară? M-am săturat de toate greutatile!”
După aceea, persoana respectiva a avut un vis în care se afla într-un grup de oameni, fiecare dintre ei purtând propria cruce. A obosit și a văzut că crucea ei era mai lungă decât celelalte, așa că s-a oprit, a tăiat o parte din cruce și și-a continuat drumul.
Când a ajuns la punctul final, a văzut o prăpastie adâncă care o despărțea pe ea și pe alți oameni de locul Fericirii Eterne. Alți oameni și-au dat jos crucile, le-au aruncat peste prăpastie și au trecut pe partea cealaltă, dar ea nu a putut face asta pentru că crucea ei era prea scurtă. Ea a plâns amar și a spus: „Dacă aș fi știut mai devreme…”.
După ce s-a trezit, nu a mai cerut lui Dumnezeu o cale mai ușoară și și-a dat seama că a-și purta crucea nu este un blestem, ci o luptă împotriva răului care se află în interiorul fiecăruia dintre noi. Fiecare are de purtat o cruce, iar aceasta este o datorie zilnică pe drumul spre eliberare…
Este important să știm că fiecare persoană are propriile provocări și dificultăți și de aceea trebuie să învățăm să ne acceptăm crucea. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să suferim și să nu căutăm modalități de a ne ușura viața, ci ar trebui să ne acceptăm limitările și obstacolele ca oportunități de dezvoltare și creștere.
Adesea, când ne uităm la viețile altora, acestea ni se par ușoare și simple, în timp ce propriile noastre vieți sunt complicate și nestăpânite. Cu toate acestea, nu putem cunoaște toate detaliile vieții altcuiva, așa că nu o putem compara cu a noastră. Fiecare are propriile provocări și dificultăți și de aceea trebuie să ne concentrăm asupra propriilor probleme și să găsim modalități de a le face față.
„Fiecare primește crucea pe care o poate duce”.
