Pentru iubitorii de deserturi rafinate și elegante, eclerele sunt mereu o alegere încântătoare! Crocante la exterior, umplute cu o cremă fină și acoperite cu un strat de ciocolată, aceste delicii clasice sunt perfecte pentru momentele în care vrei să îți răsfeți familia sau invitații.
Rețeta de eclere de mai jos este simplă și te va ajuta să obții un desert demn de cofetărie, chiar la tine acasă. Spor la preparat și poftă bună!
Ingrediente pentru aluat:
- 100 g unt
- 1 linguriță de zahăr
- 1 praf de sare
- 1 cană de făină
- 1 cană de apă
- 4 ouă
Pregatirea eclerelor:
Într-o cratiță, topiți untul, apoi adăugați o cană de apă. Puneți zahărul și sarea și așteptați până fierbe.
Când apa fierbe, adăugați făina și amestecați timp de 3-4 minute, pentru a evita cocoloașele.
Transferați compoziția într-un alt bol și lăsați-o să se răcească, astfel încât ouăle adăugate ulterior să nu se gătească.
Adăugați ouăle pe rând și amestecați până obțineți o textură netedă și ușor lichidă. Puneți aluatul într-un poș de patiserie.
Așezați aluatul sub formă de bastonașe pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, iar vârfurile ascuțite le puteți aplatiza ușor cu un deget umezit.
Coaceți în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de o oră. După coacere, lăsați-le să se odihnească 10 minute în cuptor cu ușa întredeschisă.
Ingrediente pentru cremă:
- 3 căni de lapte
- 1 ceașcă de zahăr
- 2 linguri de făină
- 1 lingură de amidon
- 1 pachet de zahăr vanilat
- 1 linguriță de unt
- 1 gălbenuș
Pentru glazură:
- Ciocolată
Preparare cremă:
Puneți toate ingredientele (mai puțin untul) într-o cratiță și amestecați continuu până fierbe și se îngroașă.
După ce a fiert, adăugați untul și amestecați, apoi lăsați crema să se răcească. Dacă doriți o textură mai fină, folosiți mixerul.
După răcire, tăiați eclerele pe lungime și umpleți-le cu cremă.
Pregatire glazură:
Topiți ciocolata la bain-marie, apoi treceți partea superioară a eclerelor prin ciocolată.
Lăsați eclerele la frigider pentru 15 minute pentru a se întări glazura. Puteți decora deasupra cu ciocolată topită rămasă.
Poftă bună!