angela.
24 aprilie (vineri), 2026
angela.

Sfaturi pentru conserve reușite, de la o gospodină începătoare

muraturi-la-conserva

“Înțeleptul învață din greșelile altora, deșteptul învață din greșelile proprii, iar prostul nu învață niciodată”.

Task: până la sfârșitul articolului să îmi dau seama cărei categorii îi aparțin 🙂 .

Gospodină zic că sunt, doar fac curățenie și mâncare încă de pe vremea când ar fi trebuit să îmi ocup sâmbetele cu mers la cluburi și dans pe mese, nu cu șters praful, dat cu aspiratorul și miros de ceapă călită în păr, dar conserve am început să pun doar după măritiș. Nu am scăpat de ele nici înainte, doar că cea care dirija totul era mama, ea alegea rețetele, ea făcea listele de cumpărături, avea avea grijă de măsuri, cantități și amestecuri, eu eram la munca de jos.

După ce am devenit femeie măritată, am zis că e vremea să îmi arăt talentele și în privința conservelor și deși aveam bătrână lângă mine, nu trebuia să o cumpăr, nu prea am ascultat-o și am aflat pe calea cea grea trucurile necesare pentru a obține niște conserve de calitate.

În primul an

Mânată de dorința de a recicla am folosit borcane vechi cu capace la fel de vechi pentru gemuri. Unele au ținut bine, altele au făcut “floare” și au fost comestibile după ce le-am curățat, altele s-au stricat. Lecția învățată: alege doar capacele și recipientele foarte bune, altfel muncești degeaba.

Al doilea an

Am folosit borcane vechi, capace noi, după ce am alergat pe la vreo 3-4 magazine să le găsesc pe mărimi. Au ținut mult mai bine, au mai fost unele care au răsuflat, dar pe ansamblu a fost mai bine. În plus am spălat borcanele de mai multe ori și ultima apă a fost ceva mai fierbinte, ca să moară dușmanii. Lecția învățată: dezinfectarea borcanelor e esențială.

Al treilea an

Am pus gogoșari și castraveți în oțet alb pe care l-am pus la ochi, că lasă că merge și așa. Nu a mers, au ieșit acrii răi, unii (aka soțul) i-au mâncat oricum, dar…. Lecția învățată a fost: respectarea cantităților din rețetă ajută la obținerea unui rezultat bun.

Al patrulea an

Am pus murături, care au ieșit demențial de bune. Lecția învățată: câteodata murăturile ies bune fără să știi prea bine de ce 🙂

Al cincilea an

Am vrut să experimentez și am folosit la murături unele care nu erau verzi de tot, erau un pic de tot coapte si aveau unele zone rozalii. Arătau într-un mare fel, dar au stricat tot lotul. Așa am învățat o altă lecție: nu orice poate fi pus la murat, alege legume de calitate.

Al șaselea an

Pentru că toamna aceasta a fost un pic haotică nu am reușit să pun nicio conservă, spre marea mea rușine. Am reușit să pun doar la congelator ardei, dovlecei, roșii, unele dintre ele netăiate (roșii mici și lunguiețe) și am mai învățat o lecție: pentru cei care nu au timp un congelator plin de legume este cel mai bun prieten pe timp de iarnă.

Dacă nu am putut fi înțeleaptă ca să învăț din greșelile mamei mele, sper să intru în a doua categorie și să fiu suficient de deșteaptă încât să învăț din propiile mele greșeli. Ne auzim la anul pe vremea asta și vă spun care e situația, sper să nu intru în a treia categorie. Pe voi vă rog să alegeți calea înțelepciunii și să învățați din greșelile mele.

Alte informații utile:

1 Ianuarie ♰♰♰ Citește Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare 🙏🙏🙏
Credință

1 Ianuarie ♰♰♰ Citește Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare 🙏🙏🙏

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare și de ce este bine să îl căutam în rugăciunile noastre
Credință

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare și de ce este bine să îl căutam în rugăciunile noastre

Sfaturi Practice

Obiceiul de a lega pomii fructiferi cu paie în Ajunul Crăciunului. Cum se asigură rodul bogat.

Sfaturi Practice

Ce să faci cu cenușa din sobă în dimineața de Ajun. Leacul băbesc pentru grădină.

Sfaturi Practice

Ce să nu arunci sub nicio formă din casă în ziua de 24 decembrie. E semn de sărăcie!

Sfaturi Practice

24 Decembrie Lacrima Maicii Domnului: Legenda florii care înflorește doar în noaptea sfântă de Ajunul Crăciunului

Sfaturi Practice

De ce ascundeau bunicii noștri coasa și furca în noaptea de Ajun. O superstiție uitată.

Sfaturi Practice

Lacrimi în Ajun: Dorul de părinți lovește cel mai tare când se aud colindele.

Sfaturi Practice

Minunea care se întâmplă în fiecare an în noaptea de Ajunul Crăciunului la Ierusalim

Casă și grădină

Pâinea de Ajun: Ce să faci cu ea ca să ferești familia de boli

Leave Comment
  • Toate Rețetele
  • Rețete de post
  • Prăjituri și deserturi
  • Supe și Ciorbe
  • Sfaturi Practice
  • Bucătăria mea
  • Casă și grădină
  • Remedii Naturiste
No Result
View All Result
Iahnie cu boia de ardei

Fasole BĂTUTĂ cu Ceapă și Usturoi – REȚETĂ de POST

Chec cu cacao de post

Chec pufos cu cacao – DE POST – o rețetă ușoară cu un rezultat deosebit de gustos

reteta de aluat de post

Rețetă de aluat de post: perfect pentru pizza, plăcinte, gogoși

Turtite de post

Turtițe pufoase și moi, de post – fără ouă sau lapte

Ciulama de ciuperci

Ciulama de ciuperci – Rețetă de Post. Rapidă și foarte gustoasă

Pilaf dulce de post

Pilaf dulce delicios cu fructe proaspete și fructe uscate! Rețetă de post!

Ciorba de post

Ciorbă de legume – rețetă de post: gustoasă, sățioasă și ușor de pregătit

Chec zebra de post

Chec zebră DE POST, cu portocale și cacao – un desert pufos și aromat

gogosi-pufoase-de-post-simpli-si-buni

Gogoși pufoase de post – se topesc în gură pur și simplu

Chiftele de linte

Cele mai bune chiftele de linte: rețetă DE POST. Extraordinar de gustoase și sățioase

Turte de post

Lipii făcute în casă (turte) – la cuptor – super pufoase și bune – DE POST

Prajitura Medana

Prăjitura Medana – de post – pufoasă și absolut minunată

tort sanatos de curmale si ciocolata

Fără zahăr și fără făină – Prăjitură sănătoasă cu ciocolată! Este și de post

Turte de casa pufoase

Turte pufoase făcute acasă: o rețetă pe cât de simplă pe atât de gustoasă. Rețetă de post

NEGRESĂ cu NUCI și GEM – era Bucuria COPILĂRIEI! Iți mai amintești acel MIROS MINUNAT din Bucătărie?

Placinte moi cu umplutura de varza

Plăcinte cu varză DE POST – întotdeauna moi și pufoase

Cozonac cu mac

Cozonac cu umplutură de mac: de post – în Moldova i se spune „învârtită cu mac”

Clatite dospite de post

Clătite dospite DE POST – foarte moi și pufoase. Merită încercate!

Salată de vinete cu legume – un preparat gustos și consistent pentru iarnă

TURTE de POST – După o Rețetă VECHE. Așa le făcea BUNICA

  • Prima pagină
  • Despre
  • Contact

© 2023 Sfaturile Bunicii Angela - Rețete Culinare De La Țară

No Result
View All Result
  • Contact
  • Despre
  • Privacy Policy

© 2023 Sfaturile Bunicii Angela - Rețete Culinare De La Țară