Argila este un produs natural care poate fi folosit pentru toate tipurile de ten. Datorită faptului că este bogată în oligoelemente argila reglează funcția glandelor sebacee, reechilibrează nivelul ph-ului și are efect de purificare.
Deși este recomandată în principal tenului gras sau tenului acneic, argila poate fi folosită în amestec cu diverse ingrediente naturale și în cazul tenului normal sau uscat. Puteți găsi argila cosmetică în diverse variante de ambalare în magazinele naturiste, firme ca Farmec sau Favisan, au produse excelente la prețuri accesibile.
Sfat practic : când aplicați o mască pe bază de argilă este bine să aveți la îndemână câteva tampoane de bumbac îmbibate în apă pentru a evita uscarea ei și a-i conserva umiditatea. Puteți folosi și o bucată mai mare de tifon pe care să îl decupați după forma feței, pe care să îl umeziți și să îl aplicați peste mască. Eu sunt fan declarat al argilei, am mai scris despre ea aici, dar am mai găsit câteva rețete care sigur vă vor fi de folos.
Gomaj tenul gras
- o linguriță de argilă
- o linguriță de migdale pisate, fie în mojar, fie la robot
- apă minerală, atât cât este necasară pentru a obține o pastă
- Se aplică pe față și se masează cu mișcări circulare, insistând pe zona T. Se clătește fața cu apă curată.
Gomaj pentru ten normal
- o linguriță de argilă
- o linguriță de mieji de caise
- apă minerală sau loțiune din flori de portocale, atât cât este necasară pentru a obține o pastă
- Se aplică pe față și se masează cu mișcări circulare, insistând pe zona T. Se clătește fața cu apă curată.
Mască pentru luminozitate
- 2 linguri de argilă
- 1/2 de linguriță de fulgi de ovăz care au fost înmuiați în lapte cald pentru 5 minute
- 4-5 picături de ulei esențial de smirnă
- Se aplică pe față și se păstrează pentru 15 minute. Ca soluție de umezire puteți folosi o infuzie din flori de trei frati pătați.
Mască pentru ten acneic
- pregătiți o infuzie dintr-un pahar de apă fierbinte, o linguriță de frunze de brusture și o linguriță de flori de trei frați pătați
- dintr-o lingură de argilă, o linguriță de fulgi de ovăz și o lingură de infuzie pregătiți o pastă care se aplică pe toată fața
- se clătește fața cu restul de infuzie
Sfat practic: întotdeauna după folosirea unui tratament pe bază de argilă aplicați o cremă hidratantă