Mai ții minte cum mirosea aerul de 20 iulie, a turtă dulce, a fum de grătar și a praf ridicat de carele care soseau încă de cu noapte? Pentru cei crescuți la țară, bâlciurile și nedeile de Sf. Ilie, sărbătoarea care aduna satele, au rămas cea mai vie amintire a verii. Era ziua în care toată lumea, de la copii la bătrâni, lăsa coasa și se îmbrăca de sărbătoare.
Erau zile când un câmp gol de lângă biserică se umplea de viață într-o singură dimineață. Hai să ne întoarcem împreună la vremurile acelea și să povestim cum arătau bâlciurile de odinioară.
De ce se țineau bâlciuri și nedei de Sf. Ilie
Ziua de 20 iulie pica fix după seceriș, când grâul era strâns și omul avea în fine puțin răgaz. Tocmai de aceea bâlciurile de Sf. Ilie erau printre cele mai vestite iarmaroace ale verii.
Țăranul avea acum și marfă de vândut, și câțiva bani în buzunar. În tradiția populară, Sfântul Ilie e stăpânul tunetelor și al ploii, socotit ocrotitor al recoltei, așa că ziua lui aduna comunitatea într-un moment de pauză binemeritată.
Multe sate purtau hramul bisericii „Sfântul Ilie”, iar ziua hramului se suprapunea peste nedeia satului. Se zicea că după Sf. Ilie vremea se schimbă, nopțile se răcesc, iar merele nu se mai mănâncă înainte de a fi duse la biserică.
Cum arăta un bâlci de altădată
Un bâlci de Sf. Ilie însemna un izlaz întreg acoperit de tarabe, scrânciobe și lume gătită frumos. Carele soseau de cu noapte, iar până în zori câmpul era deja plin de culoare și forfotă.
Pentru copii, atracția cea mare erau căluții de lemn ai călușeilor, roata mare și scrânciobele care se învârteau scârțâind. Era prima plimbare în leagăn, emoția care îți rămânea în minte ani buni.
Lăutarii nu se opreau din cântat. Hora se încingea pe la prânz și ținea până seară târziu, cu fete în ii și flăcăi care băteau pământul cu opincile.
Ce se vindea la iarmarocul de 20 iulie
La iarmaroc se găsea de toate, de la oale de lut până la vite. Olarii din centre vestite ca Horezu, Corund sau Marginea veneau cu căruțele pline de ulcioare și străchini.
Pe tarabe stăteau lingurile de lemn, coșurile împletite, opincile, basmalele și stamba pentru rochii. La marginea bâlciului se negociau îndelung caii și vitele, uneori o jumătate de zi pentru o singură vacă.
Copiii alergau după turtă dulce în formă de inimă, cu oglindă și mesaj scris pe ea, după covrigi, halviță și bragă rece. Era și un obicei frumos, flăcăul îi cumpăra fetei dragi o turtă dulce sau o basma, semn limpede că o place.
Mai mult decât un simplu târg
Dincolo de negoț, nedeile erau marile întâlniri ale comunității. Erau printre puținele ocazii când tinerii din sate diferite se vedeau față în față.
De aceea bâlciul era și loc de pețit. Fetele veneau cu ia cea mai frumoasă, iar părinții cântăreau din priviri partidele bune. Tot aici se angajau slugi, se plăteau datorii și se aranjau afaceri.
Pentru neamurile risipite prin sate depărtate, nedeia era prilejul de revedere de peste an. Oamenii plecați la muncă în alte părți se întorceau „la nedeie” ca la o sărbătoare de familie, cu povești și vești noi de împărtășit.
Ce să reții despre nedeile de Sf. Ilie
Dacă vrei să strângi totul în câteva idei, iată esența acestei sărbători de odinioară:
- Se țineau pe 20 iulie, de ziua sfântului, fix după seceriș.
- Erau deopotrivă târg de negoț și loc de petrecere, cu horă și lăutari.
- Se vindeau oale de lut, vite, turtă dulce și țesături.
- Aveau un rol social uriaș, de la pețit până la revederi de neam.
- Au rămas în amintirea multora drept inima verii la țară.
Bâlciurile și nedeile de Sf. Ilie, sărbătoarea care aduna satele, n-au fost niciodată doar despre cumpărat și vândut. Erau despre oameni care se adunau, râdeau, jucau și se simțeau, măcar o zi, parte din ceva mai mare.
Poate că bâlciurile de azi arată altfel, cu tarabe de plastic și muzică din boxe. Dar amintirea turtei dulci primite de la bunici rămâne neatinsă. Tu mai ții minte un bâlci de Sf. Ilie din copilăria ta? Povestește-ne în comentarii, ne-ar plăcea tare mult să-l citim.
