angela.
16 ianuarie (vineri), 2026
angela.

Un cercetător ROMÂN a Făcut o Descoperire: MEDICAMENTUL ce poate SCHIMBA VIAȚA Bolnavilor de Parkison

cercetator-roman

Descoperirea realizată de cercetătorul român Gabriel Balmuş la Institutul de Studiere a Demenţei din Cambridge reprezintă un pas semnificativ în lupta împotriva bolii Parkinson. Lucrând cu mitocondriile, componentele celulare esențiale pentru producerea energiei, echipa lui Balmuş a identificat o metodă prin care inhibarea sau eliminarea proteinei USP30 poate distruge mitocondriile afectate de boala Parkinson.

Această descoperire are potențialul de a oferi un nou tratament eficient pentru cei peste 6 milioane de oameni afectați de această boală la nivel global.

Gabriel Balmuş a subliniat că această realizare este atât o victorie de echipă, cât și personală, menționând că în România condițiile nu i-ar fi permis să atingă un astfel de nivel de succes. Totuși, el păstrează o legătură strânsă cu Institutul de Neuroștiințe din Cluj-Napoca, dorind să contribuie la dezvoltarea științei în România.

„Mitocondriile care sunt componente celulare. În boala Parkinson, aceste mitocondrii, aceste centrale energetice sunt afectate. Ce am observat noi, este ca prin inhibarea sau scoaterea din celule a unei proteine care se numește USP30, putem distruge practic mitocondriile care sunt bolnave„, a declarat Gabriel Balmuş, cercetător conform Observator.

Situația cercetării în România este îngrijorătoare, țara aflându-se pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește investițiile în acest domeniu. Cu o medie de sub 20 de euro investiți pe locuitor anual, comparativ cu media europeană de 244 de euro, lipsa de finanțare și predictibilitate afectează grav progresul științific.

A păstrat însă o colaborare de suflet cu Institutul de Neuroștiințe din Cluj-Napoca.

„Sunt foarte interesat să am această relație cu România și să creștem cât mai mult știință din România. Cred că asta poate fi spus despre toți românii care sunt plecaţi şi fac cercetare”, a declarat Gabriel Balmuş, cercetător.

Ministerul Cercetării propune un buget majorat pentru anul viitor, sperând astfel să prevină pierderea altor minți strălucite precum Balmuş. Noua lege a cercetătorului, aflată în stadiu de draft, ar putea aduce schimbări semnificative, oferind un statut diferit specialiștilor din domeniu. Aceasta ar putea intra în vigoare de la anul, marcând un pas important pentru sprijinirea cercetătorilor și dezvoltarea științei.

„România are o mină e aur prin mintile geniale pe care le da lumii si din acest punct de vedere, eu cred ca statul roman in ultimii 33 de ani a facut insuficient pentru ei”,

a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării. Legea, aflată la stadiu de draft, ar putea intra în vigoare de la anul.

Alte informații utile:

Amestec de ghimbir cu lamaie
Sănătate

Amestec de Ghimbir, Lămâie și Miere pentru Un Sistem Imunitar Puternic

untura-de-porc
Sănătate

Untura de Porc Este Ingredientul Magic – Beneficii Pentru Inimă și Colesterol!

Un fruct care este o adevărată comoară pentru sănătate! Mulți români nu știu cât de sănătos și bun este
Sănătate

Un fruct care este o adevărată comoară pentru sănătate! Mulți români nu știu cât de sănătos și bun este

oua-sanatate
Sănătate

OUĂLE de Găină Previn INFARCTUL și Îmbunătățesc VEDEREA! Consumă ZILNIC!

remediu-sanatate-nuci
Sănătate

Remediu Terapeutic cu NUCI, MIERE și SCORIȚIȘOARĂ – BUN Pentru ARTRITĂ și COLESTEROL!

zer lapte
Sănătate

ZERUL de Văcuță POATE Vindeca ANEMIA și GUTA. Vezi Cum Se Folosește!

ceapa-coapta
Sănătate

Ceapa COAPTĂ în CUPTOR – Remediu Eficient cu Multe BENEFICII Pentru ORGANISM

calcaie-crapate
Sănătate

Picioare și Călcâie CRĂPATE – Remedii Pentru Naturiste care FUNCȚIONEAZĂ

Bea Un Pahar de Lapte cu Miere Înainte de Culcare! Rețeta Care te Scapă de Insomnii
Sănătate

Bea Un Pahar de Lapte cu Miere Înainte de Culcare! Rețeta Care te Scapă de Insomnii

Rețetă Pentru RETENȚIA De Lichide și Excesul De Greutate. Vezi cum poți slăbi!
Sănătate

Rețetă Pentru RETENȚIA De Lichide și Excesul De Greutate. Vezi cum poți slăbi!

  • Toate Rețetele
  • Rețete de post
  • Prăjituri și deserturi
  • Supe și Ciorbe
  • Sfaturi Practice
  • Bucătăria mea
  • Casă și grădină
  • Remedii Naturiste
No Result
View All Result
sarmale cu hrisca si orez

Sarmale de post cu hrișcă: Gust perfect ca al celor cu carne

Placinte moi cu umplutura de varza

Plăcinte cu varză DE POST – întotdeauna moi și pufoase

Varza calita, de post

Varză călită – rețetă de post. Iese extraordinar de bună și gustoasă!

reteta de aluat de post

Rețetă de aluat de post: perfect pentru pizza, plăcinte, gogoși

Chec zebra de post

Chec zebră DE POST, cu portocale și cacao – un desert pufos și aromat

Salată de vinete cu legume – un preparat gustos și consistent pentru iarnă

Clatite dospite de post

Clătite dospite DE POST – foarte moi și pufoase. Merită încercate!

Iahnie cu boia de ardei

Fasole BĂTUTĂ cu Ceapă și Usturoi – REȚETĂ de POST

gogosi-pufoase-de-post-simpli-si-buni

Gogoși pufoase de post – se topesc în gură pur și simplu

Turte de post

Lipii făcute în casă (turte) – la cuptor – super pufoase și bune – DE POST

NEGRESĂ cu NUCI și GEM – era Bucuria COPILĂRIEI! Iți mai amintești acel MIROS MINUNAT din Bucătărie?

Prajitura Medana

Prăjitura Medana – de post – pufoasă și absolut minunată

Chiftele de linte

Cele mai bune chiftele de linte: rețetă DE POST. Extraordinar de gustoase și sățioase

Pilaf dulce de post

Pilaf dulce delicios cu fructe proaspete și fructe uscate! Rețetă de post!

Ciorba de post

Ciorbă de legume – rețetă de post: gustoasă, sățioasă și ușor de pregătit

Placinte de post cu varza

Plăcinte de post, cu varză: foarte sățioase și pufoase

Ciulama de ciuperci

Ciulama de ciuperci – Rețetă de Post. Rapidă și foarte gustoasă

TURTE de POST – După o Rețetă VECHE. Așa le făcea BUNICA

Cozonac cu mac

Cozonac cu umplutură de mac: de post – în Moldova i se spune „învârtită cu mac”

Supa de legume

Supa de legume și linte: Delicioasă și rapid de pregătit! Rețetă de post!

  • Prima pagină
  • Despre
  • Contact

© 2023 Sfaturile Bunicii Angela - Rețete Culinare De La Țară

No Result
View All Result
  • Contact
  • Despre
  • Privacy Policy

© 2023 Sfaturile Bunicii Angela - Rețete Culinare De La Țară

Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educativ. Acestea nu substituie, nu înlocuiesc și nu trebuie interpretate ca sfaturi medicale profesionale, diagnostice sau tratamente prescrise de un medic specialist. Pentru orice problemă de sănătate sau înainte de a urma o dietă, un tratament naturist sau orice altă recomandare prezentată aici, consultă întotdeauna un medic sau un alt profesionist din domeniul sănătății.