angela.
10 iunie (miercuri), 2026
angela.

Amintirea unui parfum

in-memoria-unui-parfum

Mirosurile m-au influenţat întotdeauna, fie că era vorba de mirosul cărţilor noi, pe care îl ador, cel al cafelei, pe care o fac pentru aromă, dar nu o beau, până la parfumul purtat de o persoană şi pe care, din cauză că nu îl suportam, am ajuns să o evit. (Cerutti 1881)

Înainte de a descoperi produsele simple şi naturale foloseam cosmetice convenţionale, de supermarket. Acum nu le mai suport mirosul. Parfum foloseam, dar fără a fi cu adevărat pasionată şi îndrăgostită de vreunul.

Dar ştiţi cum este cu dragostea, apare când nu te aştepţi şi te loveşte tare de tot. Aşa am păţit şi eu cu Alchimie de la Rochas, un parfum cum nu am mai mirosit vreodată şi a cărui amintirire olfactivă o port mereu în gând. Este asemănătoare cu prima dragoste, deşi probabil vor urma altele, prima este unică şi specială, te ia cu fluturaşi în stomac şi îţi rămâne pentru totdeauna în suflet.

Pentru mine, deşi am mirosit alte zeci de parfumuri în căutarea unei noi pasiuni, nu este altul ca el, şi asemeni primei iubiri, a dispărut înainte de se putea împlini ( nu se mai produce). Dacă ar fi să îl descriu în 3 cuvinte probabil că ar fi: feminin, misterios, hipnotic.

Aromele ce îl fac atât de special sunt:

  • note varf
  • grapefruit
  • coacaz
  • bergamota
  • note de mijloc
  • salcam
  • iasomie
  • note baza
  • lemn de santal
  • tonka
  • vanilie

Nu ştiu dacă impactul lui asupra mea ar fi acelaşi şi acum, dar amintirea sa mă urmăreşte ori de câte ori miros un nou parfum, asemeni primei iubiri pe care uneori o căutăm în toate celelalte. Până când întâlnim dragostea cea mare, care le pune uşor în umbră pe toate dinaintea ei. În materie de parfumuri eu încă aştept o dragoste mare.

Alte informații utile:

Corp

Uite elixirul cu lapte și usturoi! Rețeta pentru remediul care combate astmul, tusea, insomnia și durerile articulare

Corp

Iată 11 remedii naturiste pentru tuse. Ghidul complet pe care trebuie să îl salvezi pentru sănătatea familiei tale

Corp

Scapă de durerile de spate și durerile de picioare în doar o săptămână cu această rețetă de la un medic militar

Corp

Ceaiurile care pot ajuta dacă ai Helicobacter Pylori. Remediază natural această afecțiune și redă-i liniștea stomacului tău

Corp

Leușteanul are beneficii uimitoare pentru plămâni, curățarea sângelui și slăbire

Corp

Masajul TĂLPILOR în cele 7 Puncte ESENȚIALE care îți influențează SĂNĂTATEA

Corp

3 rețete simple pentru băi detoxifiante. ELIMINĂ toxinele în 30 de minute

Ce ALIMENT SECRET trebuie să punem în SALATĂ ca să slăbim mai ușor?
Nutriție

Ce ALIMENT SECRET trebuie să punem în SALATĂ ca să slăbim mai ușor?

dieta-cu-struguri
Nutriție

CURA cu STRUGURI – Vezi ce BENEFICII are ASUPRA SĂNĂTAȚII

gelatina-dureri-articulare
Nutriție

3 retete VECHI pentru ÎNTINERIREA articulatiilor si tendoanelor

Leave Comment
  • Toate Rețetele
  • Rețete de post
  • Prăjituri și deserturi
  • Supe și Ciorbe
  • Sfaturi Practice
  • Bucătăria mea
  • Casă și grădină
  • Remedii Naturiste
No Result
View All Result
Iahnie cu boia de ardei

Fasole BĂTUTĂ cu Ceapă și Usturoi – REȚETĂ de POST

tort sanatos de curmale si ciocolata

Fără zahăr și fără făină – Prăjitură sănătoasă cu ciocolată! Este și de post

Placinte moi cu umplutura de varza

Plăcinte cu varză DE POST – întotdeauna moi și pufoase

Chec zebra de post

Chec zebră DE POST, cu portocale și cacao – un desert pufos și aromat

Turte de post

Lipii făcute în casă (turte) – la cuptor – super pufoase și bune – DE POST

Varza calita, de post

Varză călită – rețetă de post. Iese extraordinar de bună și gustoasă!

Clatite dospite de post

Clătite dospite DE POST – foarte moi și pufoase. Merită încercate!

Ciorba de post

Ciorbă de legume – rețetă de post: gustoasă, sățioasă și ușor de pregătit

sarmale cu hrisca si orez

Sarmale de post cu hrișcă: Gust perfect ca al celor cu carne

Turte de casa pufoase

Turte pufoase făcute acasă: o rețetă pe cât de simplă pe atât de gustoasă. Rețetă de post

Supa de legume

Supa de legume și linte: Delicioasă și rapid de pregătit! Rețetă de post!

Cozonac cu mac

Cozonac cu umplutură de mac: de post – în Moldova i se spune „învârtită cu mac”

Chiftele de linte

Cele mai bune chiftele de linte: rețetă DE POST. Extraordinar de gustoase și sățioase

TURTE de POST – După o Rețetă VECHE. Așa le făcea BUNICA

reteta de aluat de post

Rețetă de aluat de post: perfect pentru pizza, plăcinte, gogoși

Ciulama de ciuperci

Ciulama de ciuperci – Rețetă de Post. Rapidă și foarte gustoasă

Placinte de post cu varza

Plăcinte de post, cu varză: foarte sățioase și pufoase

Chec cu cacao de post

Chec pufos cu cacao – DE POST – o rețetă ușoară cu un rezultat deosebit de gustos

Pilaf dulce de post

Pilaf dulce delicios cu fructe proaspete și fructe uscate! Rețetă de post!

Salată de vinete cu legume – un preparat gustos și consistent pentru iarnă

  • Prima pagină
  • Despre
  • Contact

© 2023 Sfaturile Bunicii Angela - Rețete Culinare De La Țară

No Result
View All Result
  • Contact
  • Despre
  • Privacy Policy

© 2023 Sfaturile Bunicii Angela - Rețete Culinare De La Țară