Plantele culese de Sf. Ilie erau adunate când era încă întuneric, pe vremea când bunicile se strecurau afară din casă, cu basmaua pe cap și un coș pe braț. Plecau pe câmp, pe rouă, fiindcă așa cereau bătrânii. Plantele culese de Sf. Ilie, când se credea că au cea mai mare putere, trebuiau adunate înainte ca soarele să se ridice bine pe cer.
E un obicei vechi, frumos, pe care multe gospodine din sate îl țin și astăzi. Hai să vedem ce se culegea, de ce tocmai atunci și cum se păstrau plantele peste an.
De ce se culegeau plantele tocmai de Sf. Ilie
Sfântul Ilie se prăznuiește pe 20 iulie, chiar la cumpăna verii. În tradiția populară se credea că atunci, când soarele are putere maximă, seva și mirosul plantelor sunt la apogeu. De aceea momentul era socotit cel mai potrivit pentru cules.
Nu e doar superstiție. Multe plante de câmp, sunătoarea, cimbrișorul, pelinul, sovârvul, chiar înfloresc și ajung la maturitate spre sfârșitul lui iulie. Bătrânii spuneau că după Sf. Ilie nu mai e bine să te scalzi în râu și că vremea o ia spre toamnă.
Femeile ieșeau dis-de-dimineață, pe rouă, înainte de răsărit. Roua de Sf. Ilie era socotită „binecuvântată”. În spatele credinței stă un fapt real, uleiurile care dau aroma plantelor sunt mai concentrate dimineața, înainte ca soarele fierbinte să le evapore.
Plantele de Sfântul Ilie și ce se credea despre fiecare
Cele mai căutate plante de sărbătoare erau busuiocul, pelinul, sunătoarea și cimbrișorul. Fiecare avea în folclor un rost al lui în casă și la icoană, prezentat strict ca obicei, nu ca leac.
Busuiocul era planta sfințeniei. Se ținea la icoană, se punea în apa de sfințit și se folosea pentru stropit casa și animalele de sărbători.
Pelinul, amar și puternic mirositor, era socotit plantă „de alungat răul”. Se punea sub prag, prin streașină și în lada de zestre, unde ținea moliile departe de haine.
Sunătoarea, cu floarea ei galbenă, era legată în popor de soare și de lumină. Cimbrișorul de câmp și sovârvul se adunau de pe coline și margini de pădure, pentru aromă și pentru afumat.
Cum se făcea culesul de sărbătoare, pas cu pas
Culesul se făcea în zori, cât era roua pe plante. Așa cerea datina și tot așa se păstra aroma cel mai bine, fiindcă planta nu apuca să se ofilească de căldură.
Iată cum se proceda, după rânduiala din bătrâni:
- Se mergea pe câmp sau pe deal înainte să se ridice soarele.
- Se tăiau plantele cu tulpină cu tot, ca să poată fi legate.
- Se strângeau în snopi mici, legați cu ață de cânepă sau cu fir de lână.
O regulă de bun simț pe care o știe orice gospodină, nu se culeg plante de pe marginea șoselelor sau de lângă terenuri stropite cu pesticide.
Cum se uscau și se păstrau busuiocul și pelinul
Plantele se uscau legate în mănunchiuri mici și subțiri, atârnate cu floarea în jos, într-un loc umbros și aerisit. Niciodată la soare direct, fiindcă acesta decolorează tulpinile și „arde” mirosul.
Se țineau atârnate în pod, în cămară sau sub streașină, vreme de 10 până la 14 zile. Plantele erau gata când tulpinile pârâiau la îndoire.
După aceea se păstrau în săculeți de pânză, pungi de hârtie sau borcane, ferite de lumină. Atenție la o greșeală frecventă, plantele neuscate complet nu se țin în pungi de plastic închise, fiindcă fac condens și mucegăiesc.
La ce foloseau gospodinele plantele uscate peste an
Peste an, plantele uscate de Sf. Ilie își găseau locul prin toată casa. Busuiocul se punea după icoană, într-o casă curată, și se schimba an de an.
Pelinul se așeza prin dulapuri și prin lada de zestre, pentru mirosul lui amar. Busuiocul vechi nu se arunca, ci se ardea în vatră sau în cădelniță, pentru afumatul casei de sărbători.
Obiceiul acesta e consemnat în etnografia și folclorul românesc. În multe sate din Moldova, Transilvania și zona subcarpatică el se mai păstrează și azi, mai ales prin gospodăriile vârstnice.
Trei lucruri de reținut despre culesul de Sf. Ilie
Dacă vrei să ții și tu acest obicei, ține minte esențialul:
- Data: 20 iulie, de Sf. Ilie, în zorii zilei, pe rouă.
- Plantele de bază: busuioc, pelin, sunătoare și cimbrișor.
- Păstrarea: legate în mănunchiuri mici, uscate la umbră cu floarea în jos, 10 până la 14 zile, apoi ținute la icoană și prin casă.
Frumusețea acestui obicei nu stă în vreun leac garantat, ci în legătura caldă dintre om, casă și sărbătoare. E mirosul de busuioc și pelin care îți umple cămara și îți aduce aminte de bunici.
Plantele culese de Sf. Ilie, când se credea că au cea mai mare putere, rămân o datină vie, transmisă din generație în generație. Iar dacă o duci mai departe, păstrezi o fărâmă din înțelepciunea celor de demult.
