Există sărbători care se țin la fel peste tot și sărbători care își schimbă fața de la un sat la altul. Sf. Ilie se ține altfel în fiecare colț de țară. La voi cum se sărbătorește? Tocmai asta o face atât de frumoasă, fiindcă fiecare zonă și-a păstrat datinile ei, croite după munca pământului și după viața de la munte sau de la șes.
Pe 20 iulie, când mijlocul verii bate la ușă, gospodarii lasă coasa din mână și se adună la masă, la horă sau la biserică. Hai să vedem cum arată ziua asta, de la culmile Apusenilor până la câmpiile din Bărăgan.
De ce se ține Sf. Ilie altfel de la o regiune la alta
Sf. Ilie cade mereu pe 20 iulie și, în credința populară, sfântul este stăpânul tunetelor, al ploilor și al recoltei. De aceea fiecare zonă și-a legat obiceiurile de ceea ce avea la îndemână, de turme sau de holde.
La sat, 20 iulie însemna miezul verii și începutul culesului. Acum se coceau primele mere, se strângea prima miere, iar oamenii citeau în cer semnele vremii pentru lunile ce urmau.
Ocupația locului a modelat totul. La munte, unde se trăia din oi, ziua era a ciobanilor; la șes, unde rodea pământul, era a roadelor. Se spunea că de la Sf. Ilie strugurii încep să dea în pârg, dar și că nu e bine să muncești la câmp, de teama trăsnetului.
Nedeile de munte din Ardeal și Banat
În Ardeal și Banat, ziua de Sf. Ilie înseamnă nedeie, o petrecere mare ridicată sus, pe culmi. Oameni din mai multe sate urcau pe platouri pentru horă, voie bună și pentru întâlnirea ciobanilor cu familiile rămase la vale.
Pe înălțimi precum Muntele Găina sau pe platourile din Apuseni, nedeia era și târg, și petit, și prilej de reîntâlnire a neamurilor. Tinerii se cunoșteau aici, se legau logodne, iar bătrânii făceau schimburi și socoteli.
Lumea venea îmbrăcată în portul cel bun. Lăutarii cântau de dimineață până seară, iar din traiste ieșeau plăcinte, brânză proaspătă de oaie și friptură pregătită anume pentru ziua asta. Era sărbătoarea care strângea satul risipit pe coaste într-un singur loc.
Pomana de mere și mierea de la șes
La șes, în Muntenia, Oltenia și Moldova, datina cea mai cunoscută este pomana de mere și de miere. Până la Sf. Ilie nu se gustau merele noi, fiindcă se spunea că sunt ‘merele lui Ilie’ și se cuvenea să le aibă mai întâi cei plecați dintre noi.
Pe 20 iulie, gospodinele duceau merele și mierea la biserică, să fie sfințite la slujba de dimineață. Un coș de 2 până la 3 kg de mere și un borcan de miere se împărțeau apoi vecinilor și copiilor, de pomană pentru sufletele morților.
Tot în jurul acestei zile se țineau bâlciuri și iarmaroace mari, unele păstrate până astăzi. Despre frumusețea acestor datini scriau, încă de acum un veac, etnografi precum Simion Florea Marian și Tudor Pamfile.
Datini păstorale și semne de vreme
Pentru ciobani, Sf. Ilie este ziua bilanțului. Acum se cântărea brânza, se făcea socoteala oilor și se stabilea plata baciului pentru vara întreagă. Era și pragul de la care se pregătea, încet, coborârea turmelor spre toamnă.
Tot azi se citeau semnele cerului. Dacă tuna și fulgera des, lumea zicea că Ilie își mână carul peste nori. De aceea gospodarii nu mergeau la câmp și nu se scăldau în râu, de frica trăsnetului.
Trei lucruri de reținut despre datinile de Sf. Ilie
Înainte să povestești și tu la masă, ține minte esențialul.
- Data fixă: 20 iulie, sărbătoarea care taie vara în două.
- La munte (Ardeal, Banat) se țineau nedeile; la șes se făcea pomană de mere și miere.
- Comun peste tot: respectul pentru recoltă, pentru ploaie și pentru memoria celor plecați.
La urma urmei, toate aceste obiceiuri spun aceeași poveste, doar cu graiuri diferite. Fie că urci pe Găina la nedeie, fie că duci un coș de mere la sfințit, ziua rămâne despre recunoștință, pentru pâine, pentru ploaie și pentru cei dragi.
Și fiindcă Sf. Ilie se ține altfel în fiecare colț de țară, sunt tare curioasă: la voi cum se sărbătorește? Spuneți în comentarii ce datină ați prins de la bunici, ce se gătea în casa voastră și cum se ținea ziua în satul de care vă legați cu sufletul.
