Această rețetă de socata făcuta cu drag, răbdare și o doză sănătoasă de entuziasm familial este mai mult decât o simplă băutură – este o adevărată cronică de vară, plină de parfum, improvizație și zâmbete. Pregătită în pași repetați, adaptați și îmbunătățiți, rețeta reflectă perfect bucuria și implicarea unei familii care știe să transforme o simplă floare într-un deliciu de neuitat. Este un sirop natural, fără fierbere, cu gust echilibrat, dulce-acrișor și cu o ușoară notă citrică proaspătă.
Macerarea atentă, dozarea creativă a zahărului și prelucrarea manuală (cu bormașina, presa de cartofi și multă voință) fac din acest sirop nu doar o rețetă, ci o poveste în sticlă. Este o băutură care se păstrează bine, are o textură ușor tulbure de la polen (care îi dă autenticitate și gust), și care se poate savura cu apă plată rece – simplu și natural, exact cum ar trebui să fie gustul verii.
Am modificat puțin rețeta:
- 460 g flori de soc curățate de insecte
- 2 kg zahăr
- 4 lămâi bio
- 100 g acid citric (se poate folosi și acid tartric, dacă preferi)
- 2 borcane de 5 litri
- 10 g benzoat de sodiu
Am împărțit zahărul frățește între cele două borcane. Am spălat bine lămâile, apoi le-am feliat subțire cu V-Gyula. Feliile au fost distribuite în mod egal în cele două borcane, apoi le-am agitat ușor împreună cu lămâia și am adăugat florile de soc.
Am umplut borcanele cu apă și am amestecat bine. Desigur, zahărul nu s-a dizolvat, fiindcă apa era rece, dar are timp…
Apoi, timp de trei zile, am amestecat de trei ori pe zi (nu-ți face griji, nu am poze de fiecare dată).
Am strecurat lichidul într-un vas mare, apoi l-am turnat în sticle printr-o pâlnie cu filtru de cafea foarte fin.
Au rezultat 5 sticle de 1,5 litri. Restul l-am turnat într-o sticlă veche de sirop, din care am început să beau.
Povestea nu s-a încheiat aici, pentru că soția mea a venit chiar în acea zi cu încă 250 g de flori, spunând că de data asta să pun mai mult zahăr (??? Așa ceva nu mai spusese niciodată!!!). Le-am procesat și pe acestea, dar de data asta am pus 1,5 kg de zahăr (consumând tot zahărul din cămară). Restul ingredientelor le-am ajustat proporțional.
Au ieșit 3 sticle de 1,5 litri. La gust e puțin mai dulce, dar în continuare are o notă acrișoară plăcută.
Apoi a prins gustul și a venit acasă cu un kilogram întreg de flori. Pe lângă asta, a pomenit de și mai mult zahăr, dar noroc că a adus și de la magazin. De data aceasta am amestecat totul în sticle de 20 de litri. Singura modificare la ingrediente a fost cantitatea de zahăr: în 5 litri de apă am dizolvat 2 kg de zahăr.
Lămâile le-am tăiat capacul și le-am feliat cu cuțitul, în speranța că vor da mai multă aromă… Le-am distribuit în mod egal peste zahăr împreună cu florile. La final, am umplut toate cele trei borcane cu apă. În borcanul de 5 litri au intrat 3 litri de apă, iar în cel de 10 litri, evident, 6 litri.
Zahărul, desigur, nu s-a dizolvat, dar am sperat că până a doua zi va fi în regulă.
Ei bine, nu s-a îmbunătățit prea mult. În plus, coada lingurii mele lungi nu ajungea la fundul borcanului mare – a trebuit s-o prelungesc. Până la urmă, am reușit să amestec zahărul cu bormașina. La finalul celei de-a doua zile, am primit și acid ascorbic (vitamina C), pe care l-am amestecat în siropuri astfel încât fiecare porție să conțină aproximativ 100 mg de vitamina C. Până atunci aflasem deja că aproximativ 50 ml de concentrat sunt suficienți pentru un pahar de sirop.
Am păstrat obiceiul de a amesteca de 3 ori pe zi – a funcționat. A sosit momentul să torn siropul în sticle.
Acum am folosit o presă pentru cartofi ca să storc și ultimele picături din flori și lămâi. Aceste ultime flori de soc erau chiar în vârful sezonului, pline de polen! Pe fundul sticlelor s-a depus un strat frumos de polen, pe care, desigur, l-am amestecat înapoi în sirop.
A trebuit să fac testul de gust! Acesta este un pahar de 200 ml, în care am pus cam 500 ml de sirop (a ieșit cam concentrat).
Apoi am adăugat apă (vezi poza de început). Noi nu cumpărăm apă minerală, pentru că apa de la robinet e foarte bună, așa că umplem aceste sticle vechi cu apă de la robinet și le răcim în frigider.
Din păcate, nu mai aveam sticle de 1,5 litri cu capac, așa că le-am închis cu dopuri. Bineînțeles, le-am pus etichete și, în trei rânduri, le-am dus jos în cămară.
