Mai ții minte mirosul acela de iarnă, când soba duduia în colțul odăii și un cartof se cocea încet pe fontă? Cartof copt pe plita sobei: cum se făcea în casele de altădată este o poveste pe care mulți o purtăm în suflet, legată de copilărie, de bunici și de serile lungi când afară ningea.
Nu era nimic complicat. Un cartof bun, o plită încinsă și puțină răbdare. Atât trebuia ca să iasă cea mai simplă și mai gustoasă bucurie a iernilor de odinioară.
Cartoful copt pe plită, o amintire vie din casele de altădată
Cartoful copt direct pe fonta sobei nu cerea ulei, apă sau vreo unealtă specială. Se așeza pe plita bine încinsă, atunci când soba ardea oricum pentru încălzit, așa că se cocea practic fără niciun cost în plus.
Soba de gătit cu plită de fontă, numită prin sate „mașină de gătit” sau „șparhat”, a fost inima bucătăriei rurale românești vreme de aproape un secol, până când i-a luat locul aragazul prin anii 1960-1970.
Fonta se încingea la 200-300 de grade și ținea căldura ore întregi. De aceea cartoful prindea o crustă pe care cuptorul modern, cu aerul lui uscat, nu o mai redă la fel. Era gust de foc de lemne, de casă caldă, de familie adunată la un loc.
Cum se cocea cartoful pe plita de fontă veche
Cartoful se cocea punându-l întreg, nespălat și neînvelit, direct pe fonta bine încinsă, apoi se întorcea din când în când vreme de 40 până la 60 de minute, până se înmuia la mijloc și coaja prindea o crustă rumenă. Unele gospodine îl tăiau în felii groase de un deget sau în jumătăți, ca să se facă mai repede, în 20-30 de minute.
Se alegeau cartofi de mărime medie, de 150 până la 200 de grame, cu coajă groasă și miez făinos. Cei prea mari rămâneau cruzi la mijloc, iar cei vechi și încolțiți nu mai erau buni.
De ce nespălați și cu coaja pe ei? Fiindcă apa și lipsa cojii lăsau miezul să se usuce. Coaja ținea aburul înăuntru, ca o haină.
Cartoful se întorcea la fiecare 5 până la 7 minute, ca să nu se ardă pe o parte. Era copt când vârful unei scobitori sau al cuțitului intra ușor, ca în unt.
Cartoful copt în vatra sobei, metoda și mai veche
În casele cu vatră, cartoful se îngropa de-a dreptul în jar și cenușă fierbinte, la spuză, unde căpăta o aromă de fum pe care nimeni nu o uită. Acolo se făcea mai repede, în 30 până la 45 de minute, fiindcă spuza e mai fierbinte decât plita.
Secretul era jarul potrivit. Prea aprins ardea coaja și lăsa miezul crud, prea stins nu cocea deloc. Se acoperea cartoful cu un strat subțire de cenușă fierbinte peste jar.
Coaja se înnegrea și se cojea apoi ușor, iar miezul ieșea aburind și plin de miros de fum. Spre deosebire de plită, unde crusta e mai uniformă, la spuză gustul de afumat era mult mai pronunțat.
Cum se mânca, cu untură de casă și sare grunjoasă
Cartoful copt se rupea fierbinte în două, se presăra cu sare grunjoasă, mare, și se ungea cu untură de porc care se topea pe loc în miezul aburind. Era o masă completă, ieftină și sățioasă, mai ales în serile geroase de iarnă.
Lângă el se punea adesea o ceapă crudă, tăiată sau strivită cu pumnul, ori puțin usturoi pisat. Cine avea, sfărâma deasupra brânză de oi sau telemea, presăra un fir de mărar sau de ceapă verde.
În posturi, untura se înlocuia cu ulei sau cartoful se mânca simplu, doar cu sare. Și tot era bun. Se mânca direct din mână, cu coajă cu tot, fiindcă acolo, în coajă, stă potasiul și fibra care fac cartoful copt mai sănătos decât cel prăjit.
Ce să nu uiți despre cartoful copt pe plita sobei
Dacă vrei să refaci gustul de altădată, ține minte câteva lucruri simple.
- Alege cartofi medii, de 150-200 g, făinoși, nespălați și cu coaja pe ei.
- Așază-i pe plita bine încinsă și întoarce-i la 5-7 minute, ca să nu se ardă.
- Lasă-i 40 până la 60 de minute pe plită sau 30-45 la spuză, până intră ușor scobitoarea.
- Mănâncă-i fierbinți, cu untură de casă și sare grunjoasă.
Spune-ne și tu cum se cocea la voi acasă
Fiecare casă avea micul ei secret. Unii puneau cartoful sub plită, alții îl roteau cu o cârpă, alții îl mâncau alături de mămăligă caldă.
Astăzi, chiar dacă nu mai ai sobă, poți readuce gustul acela. Pune feliile pe o tigaie de fontă bine încinsă, fără ulei, sau aruncă-le în jarul unui grătar. Logica rămâne aceeași, contactul direct cu căldura și finisarea cu untură și sare mare.
Cartof copt pe plita sobei: cum se făcea în casele de altădată rămâne, până la urmă, mai mult decât o rețetă, este o amintire caldă pe care merită să o ținem vie. Spune-ne și tu în comentarii cum se cocea la voi acasă, ce punea bunica deasupra și ce miros umplea odaia.
