În toiul verii, când grâul abia s-a strâns de pe câmp și stupii dau în pârg, vine una dintre cele mai respectate sărbători din satul românesc. Întrebarea ce se pune pe masa de Sf. Ilie, bucatele de vară ale sărbătorii, are un răspuns vechi de când lumea, legat de tot ce dădea gospodăria la mijloc de iulie.
Era o masă bogată, dar fără fasoane. Friptură de berbec, plăcinte calde, colaci rumeni și roadele proaspete ale verii adunate într-un singur loc, ca un fel de mulțumire pentru tot ce strânsese omul peste vară.
Ce se pune pe masă de Sf. Ilie după tradiția gospodinelor
Pe masa de Sf. Ilie se așezau, după datina veche, friptură de miel sau de berbec, plăcinte și colaci proaspeți, alături de mere, miere și primii struguri. Era prânzul de cinste al verii, strâns laolaltă din grădină și din gospodărie.
De ce tocmai ziua de 20 iulie? Fiindcă în calendarul popular Sfântul Ilie este stăpânul ploilor, al tunetului și al recoltei. Cădea fix la hotarul dintre seceriș și culesul fructelor, momentul în care omul de la țară trăgea linie și vedea cu ce rămâne.
Sărbătoarea de la biserică și masa de familie mergeau mână în mână. Se mergea întâi la slujbă, se sfințeau bucatele, abia apoi se așezau toți la masă. Așa căpăta mâncarea un rost aparte, dincolo de foame.
De ce friptura de berbec era nelipsită de pe masă
Friptura de berbec sau de miel era felul principal pentru că ziua de Sf. Ilie încheia, în multe sate, sezonul mielului crescut din primăvară. Carnea fragedă, gătită simplu, era socotită bucatul cel mai de preț al sărbătorii.
În Oltenia și Muntenia se făcea friptură la cuptor sau la ceaun, iar prin satele din Moldova se alegea mai des berbecul. Nu trebuiau rețete complicate. Carnea se freca cu sare, usturoi, ceapă și cimbru luat proaspăt din grădină, apoi se lăsa la cuptor până se rumenea frumos.
Berbecul nu stătea întâmplător pe masă. Sfântul Ilie este ocrotitorul ciobanilor și al turmelor, așa că animalul ales avea o legătură directă cu păstoritul. Unele familii preferau berbecul tocmai pentru că aveau mai mult de hrănit, carnea fiind mai multă și mai gustoasă la un animal mai în vârstă.
Plăcintele și colacii din făina cea nouă
Plăcintele și colacii cu brânză, cu mere sau cu dovleac nu lipseau niciodată, fiindcă marcau sfârșitul secerișului. Grâul proaspăt măcinat se prefăcea în pâine de sărbătoare, semn de belșug și de mulțumire pentru recolta strânsă.
Gospodinele frământau dis-de-dimineață. La umpluturi puneau ce dădea sezonul, brânză cu mărar, dovleac ras sau mere coapte, după gustul casei.
Colacul împletit avea un rol aparte. Se ducea la biserică pentru sfințire și pomenirea celor adormiți, apoi se împărțea vecinilor. În Muntenia și Oltenia se dădeau de pomană plăcinte calde și felii de pepene, ca milostenie pentru sufletele celor duși.
Merele și mierea care se sfințeau la biserică
De Sf. Ilie se duceau spre sfințire primele mere coapte și mierea proaspăt scoasă din stupi, socotite cele dintâi roade ale verii. Abia după binecuvântarea preotului erau puse pe masă și împărțite celor din casă.
Iulie este luna de vârf pentru mierea de salcâm și tei, așa că borcanul proaspăt apărea firesc lângă colaci. Mulți gospodari împărțeau mere și miere de pomană, gest legat tot de amintirea celor plecați dintre noi.
Aici e și o lămurire importantă. După tradiție, merele noi nu se gustau înainte de această zi, mai ales de cei care țineau post sau aveau pe cineva mort în familie. Se credea că, altfel, copiilor adormiți nu li se dă măr „pe lumea cealaltă”. De aceea primul măr al verii se mânca după sfințirea de la biserică.
Reține esențialul despre masa de Sf. Ilie
Iată, pe scurt, ce ar trebui să știi despre această sărbătoare și bucatele ei:
- Sărbătoarea cade pe 20 iulie, în plină vară, la culesul primelor roade
- Felul de cinste: friptură de miel sau de berbec, condimentată simplu cu cimbru, usturoi, ceapă
- Nelipsite: plăcintele și colacii din făină de grâu nou
- Se sfințeau la biserică: merele, mierea, colacii și uneori grâul proaspăt
- Merele noi nu se gustau înainte de sfințire, mai ales la post sau la pomenire
Dincolo de bucate, masa aceasta era despre recunoștință. Despre un an de muncă strâns într-un prânz cu ai casei, în care fiecare fel avea povestea și rostul lui. Calendarul Bisericii Ortodoxe Române și lucrările de etnografie ale lui Ion Ghinoiu păstrează vie această rânduială a sărbătorilor de peste an.
Iar acum, când știi ce se pune pe masa de Sf. Ilie, bucatele de vară ale sărbătorii, rămâne doar să le încerci și tu. Tu ce gătești de ziua sfântului, friptură de berbec ca la bunici sau o tavă de plăcinte calde cu mere?
