Când bubuie cerul în toiul verii, bunicii din satele românești aveau o singură explicație. Sfântul Ilie își mână carul prin nori și aruncă trăsnete după necurat. De aici vine și întrebarea care a făcut copiii să se ascundă sub plapumă vreme de generații, și anume de ce „tună și fulgeră” de Sf. Ilie: legenda sfântului care alungă diavolii a trecut din gură în gură, neschimbată, sute de ani.
E o poveste caldă, cu farmecul ei aparte, pe care merită să o cunoaștem așa cum era spusă la gura sobei. Hai să o depănăm pe îndelete.
Legenda Sfântului Ilie și fulgerele care alungă diavolii
Bătrânii spuneau că Dumnezeu i-a dat Sfântului Ilie puterea de a goni răul cu trăsnetul. De aceea bubuie cerul vara, fiindcă sfântul aleargă necuratul printre nori cu un car de foc și trage fulgere acolo unde acesta se pitește.
Imaginea nu a apărut din senin. Ea pornește chiar din Sfânta Scriptură, din Cartea a III-a a Regilor, unde prorocul Ilie este ridicat la cer într-un car de foc, tras de cai de foc, în vârtej de vânt. Huruitul roților, ziceau oamenii, este chiar tunetul pe care îl auzim.
Sfântul Ilie se prăznuiește pe 20 iulie, exact în miezul verii, când furtunile cu descărcări electrice sunt cele mai dese. Așa s-a legat ziua lui de cele mai puternice furtuni, iar în multe sate i se mai spunea și „Ilie Pălie”, stăpânul tunetelor și al ploilor.
Unde se ascunde diavolul, după credința bătrânilor
Pe vreme de furtună, gospodarii de altădată nu se adăposteau oriunde. Se ferea omul de copacii singuratici, mai ales de arțar, nuc, salcie sau alun, fiindcă se credea că acolo se pitește necuratul și acolo cade trăsnetul ca să-l gonească.
Aici e partea interesantă. Copacii izolați chiar atrag fulgerul, dar din motive cât se poate de firești, fiindcă sunt cel mai înalt punct din jur. Observația reală a oamenilor s-a îmbrăcat, în timp, în haina legendei.
Se mai spunea că răul s-ar ascunde și în pisică, în câine sau în capră. De aceea, în timpul furtunii, animalele erau scoase din casă și nu erau ținute în brațe, ca să nu atragă trăsnetul. Tot de teamă, oamenii nu stăteau în prag și nici lângă fereastră când tuna.
De ce se zice că Sfântul Ilie trăsnește acolo unde e necuratul
În mintea satului, trăsnetul era o pedeapsă cerească împotriva răului. Prorocul Ilie, om aspru și drept din Biblie, plin de râvnă pentru Dumnezeu, a fost văzut de popor ca un apărător care curăță lumea de duhuri rele.
Așa s-au întâlnit două lucruri, și anume frica firească de furtună și vechea luptă dintre bine și rău. Etnografi precum Tudor Pamfile și Simion Florea Marian au notat aceste credințe la începutul secolului trecut, arătând cât de adânc prinseseră ele în sufletul oamenilor.
Ce spune Biserica față de ce spune folclorul
Biserica Ortodoxă Română nu confirmă povestea cu diavolii trăsniți. Ea îl cinstește pe Sfântul Proroc Ilie ca om al rugăciunii și al credinței puternice, iar tunetele și fulgerele țin de mersul firesc al naturii, nu de o vânătoare de duhuri.
E bine să deosebim credința curată de superstiție. Legenda rămâne o frumoasă poveste de suflet, parte din zestrea noastră culturală, însă nu o învățătură de urmat. Iar regulile adevărate de protecție la fulgere sunt simple, te adăpostești într-o clădire solidă și eviți copacii izolați și câmpul deschis.
Obiceiuri și opreliști de Sfântul Ilie pe care le țineau bătrânii
De Sfântul Ilie nu se lucra la câmp și nu se umbla cu fânul, de teama trăsnetului peste recoltă. Era și ziua de la care, ziceau bătrânii, nu mai e bine să te scalzi în râu, fiindcă „Ilie scuipă în apă și o răcește”.
În gospodărie, femeile duceau la biserică, spre binecuvântare, primele mere și struguri copți, iar mierea nouă se sfințea în această perioadă. Abia după sfințire se cuvenea ca merele să fie mâncate. Tot atunci oamenii citeau semnele vremii pentru recolta ce urma.
Ține minte esențialul despre legenda Sfântului Ilie
Iată, pe scurt, lucrurile de reținut despre această poveste de suflet:
- Sfântul Ilie se prăznuiește pe 20 iulie, în plin sezon al furtunilor de vară
- Legenda spune că trăsnetul cade unde se ascunde necuratul, sub copaci singuratici și în unele animale
- Folclorul vede furtuna ca pe o luptă între bine și rău, dar e doar o poveste, nu învățătură de credință
- Biserica îl cinstește pe Sfântul Ilie ca proroc al rugăciunii, nu ca pe un vânător de diavoli
- În această zi nu se lucra, iar merele și mierea se duceau la sfințit
Frumusețea acestei legende stă tocmai în căldura cu care a fost spusă din neam în neam, lângă vatra caldă, când afară se dezlănțuia furtuna. Ea ne leagă de bunicii noștri și de felul lor de a înțelege lumea.
Așa se explică, până la urmă, de ce „tună și fulgeră” de Sf. Ilie: legenda sfântului care alungă diavolii este o poveste de suflet, nu un adevăr de credință. O păstrăm cu drag ca parte din tradiția noastră, dar cu mintea limpede, știind unde se termină povestea și unde începe firescul naturii.
