Era o liniște ciudată în dimineața de 20 iulie. Nimeni nu pleca la câmp, deși grâul aștepta secerat. Cum se ținea Sf. Ilie acum 50 de ani la sat e o poveste pe care doar cine a prins acele vremuri o mai poate spune cu adevărat, cu miros de mere coapte și must proaspăt în aer.
Bunicii noștri așteptau ziua asta cu un amestec de bucurie și sfială. Era sărbătoare cu cruce roșie, una dintre cele mai mari ale verii, și nimic din lumea satului nu mergea ca într-o zi obișnuită.
De ce era Sfântul Ilie o sărbătoare atât de mare la sat
Sfântul Ilie, prăznuit pe 20 iulie, era stăpânul tunetelor și al ploii în mintea oamenilor de la țară. În ziua lui nimeni nu punea mâna pe coasă sau pe sapă, de frica trăsnetului.
Bătrânii spuneau că tunetele de la sfârșit de iulie sunt carul de foc al sfântului trecând peste sat. De aceea furtunile din ziua aceea erau privite cu teamă adevărată, mai ales grindina care putea culca tot lanul într-un sfert de ceas.
Tot acum se încheia secerișul grâului nou, iar sărbătoarea era și un fel de mulțumire pentru pâinea anului. Și se zicea că de la Sf. Ilie se întoarce vremea, că apa din râu se răcește și nu mai e bine de scăldat. Era primul semn că toamnă nu mai e departe.
Pregătirile din ajun, așa cum le țineau bunicii la sat
Munca începea cu o zi înainte. Gospodinele frământau pâine și colaci împletiți, strângeau primele mere coapte din livadă și scoteau mierea proaspătă din stupi, tocmai pentru pomana de a doua zi.
Casa se mătura, bătătura se stropea cu apă să se așeze praful, iar hainele de sărbătoare se scoteau din ladă, cele cu altiță și cusături, ținute doar pentru zile mari. Merele de vară, vreo două coșuri pline, se spălau bob cu bob.
Era și perioada exactă când se extrăgea mierea de vară, așa că în multe case fagurii proaspeți stăteau pregătiți pe masă, lângă colaci.
Slujba și pomana de mere și miere, momentul cel mai așteptat
Dimineața, tot satul mergea la biserică în haine curate. După Liturghie se făcea pomană cu mere și miere sfințite, împărțite în curtea bisericii „pentru sufletele celor duși”. Era prima oară din an când se gustau merele noi.
Până la această zi, multe femei nu se atingeau de mere. Mamele care își pierduseră un copil țineau cel mai strict obiceiul, fiindcă se credea că micuțul răposat primește mărul pe lumea cealaltă doar dacă mama nu l-a mâncat înainte de sfințire.
Colacii și lumânările aprinse întregeau pomana de altădată, alături de fagurii de miere dați copiilor.
Bâlciul de Sf. Ilie, bucuria copiilor de odinioară
Sfântul Ilie e unul dintre cele mai răspândite hramuri de biserici din țară, așa că în multe sate ziua se lega de bâlci. Pentru copii și tineri, ăsta era evenimentul anului.
La tarabe găseai turtă dulce în formă de inimă, gogoși, lănțișoare și jucării de lemn, iar scrânciobul scârțâia toată ziua. Renumitul Târg de Fete de pe Muntele Găina, din Apuseni, se ține tot în iulie, tocmai în această perioadă.
Bâlciul era și locul unde tinerii se cunoșteau. Pețitul de altădată se făcea adesea aici, sub ochii părinților.
Masa de sărbătoare și hora din mijlocul satului
După slujbă, neamurile se adunau la masă mare. Fiind zi de mare sărbătoare, nu se postea, așa că pe masă apăreau friptură de miel sau de pasăre, sarmale, plăcinte și must de mere proaspăt.
Spre seară, tot satul se prindea în horă, în centru sau în bătătura cuiva, pe lăutari. Cei plecați la oraș se întorceau acasă special pentru ziua asta, iar voia bună ținea până noaptea târziu.
Ce ne-a rămas din Sfântul Ilie de altădată
Multe s-au pierdut. Hora din centrul satului s-a rărit, iar bâlciurile de odinioară abia mai supraviețuiesc pe ici, pe colo.
Au rămas totuși slujba de pe 20 iulie și pomana cu mere, ținute în continuare prin sate. Patriarhia Română păstrează prăznuirea Sfântului Prooroc Ilie pe aceeași dată fixă, an de an.
Dacă ai prins vremurile acelea, scrie-ne în comentarii cum se ținea sărbătoarea în satul tău. Amintirile astea merită povestite mai departe.
Reține esențialul despre Sf. Ilie la sat
Iată, pe scurt, lucrurile care defineau această zi în satul de altădată:
- Data fixă: 20 iulie, sărbătoare cu cruce roșie, dar nu zi liberă legală
- Nu se muncea la câmp, de frica trăsnetului și a grindinei
- Pomană cu mere și miere sfințite, primele mere gustate din an
- Bâlci cu turtă dulce, scrânciob și lăutari pentru copii și tineri
- Masă mare fără post și horă în mijlocul satului până seară
Sfântul Ilie de altădată era mai mult decât o zi din calendar, era inima verii la țară, cu credință, voie bună și tot neamul adunat laolaltă. Felul în care se ținea Sf. Ilie acum 50 de ani la sat ne arată cât de bogată era o sărbătoare făcută din lucruri simple.
Poate că vremurile s-au schimbat, dar dorul după mirosul de mere coapte și sunetul horei rămâne. Iar atâta vreme cât ne amintim și povestim mai departe, ceva din acel sat de odinioară trăiește în continuare.
