Bunica avea o vorbă pentru nopțile mari de peste an. Spunea că în unele dintre ele visele „prind grăsime” și nu mai sunt vise de rând. Iar ce se credea despre cei care visau cânepă uscată în noaptea de Sf. Ilie ținea tocmai de această socoteală veche, în care fiecare semn primit atunci avea greutatea lui.
În tradiția populară, un asemenea vis nu era luat în glumă. Se credea că sfântul însuși trimitea înștiințarea, iar gospodarul se trezea dimineața cu o apăsare pe care n-o uita ușor.
Ce însemna să visezi cânepă uscată în noaptea de Sf. Ilie
Visul cu cânepă uscată în noaptea dinspre 20 iulie era socotit semn de necaz, nu de bunăstare. Bătrânii îl tâlcuiau ca prevestire de supărare apropiată, de boală în casă ori de pagubă în gospodărie, niciodată ca veste bună.
De ce tocmai cânepa uscată, și nu cea verde? Logica satului era simplă și directă. Planta verde, plină de sevă, însemna viață, muncă rodnică și belșug. Cea uscată, ruptă din pământ ori pusă la meliță, însemna un ciclu care s-a încheiat.
Uscăciunea se lega în mintea oamenilor de altădată cu sfârșitul și cu grijile. Cânepa pălită aducea aminte de toamnă, de strânsul de pe urmă, de iarna care bate la ușă. De aici și umbra de teamă care însoțea un astfel de vis.
De ce noaptea de Sf. Ilie era socotită aparte
Noaptea de Sf. Ilie făcea parte din nopțile „cu putere”, alături de Anul Nou, Bobotează și Sânziene. În aceste nopți se credea că visele sunt mai aproape de adevăr și că merită citite cu luare-aminte.
Sfântul Ilie era văzut în credința țăranului român drept stăpân al tunetelor, al fulgerelor și al ploilor de vară. Ziua lui, 20 iulie, marca un hotar al verii. După această zi se spunea că vremea se schimbă, că murele nu mai sunt bune de cules, iar nopțile încep să se răcorească.
Era una dintre puținele zile când munca grea la câmp se oprea, de frica trăsnetului. Tocmai acest răgaz, încărcat de teama de furtună și de grija holdelor neculese, făcea ca orice semn primit atunci să fie luat în seamă.
Cum se tâlcuia visul cu cânepă în satul de altădată
Cânepa nu era o plantă oarecare. Până în prima jumătate a secolului trecut, din ea se făceau pânza, frânghiile, sforile și sacii din toată gospodăria. Topitul în apă, uscatul snopilor, melițatul și torsul țineau săptămâni întregi.
Fiindcă era atât de prezentă în viața de zi cu zi, cânepa a intrat firesc în limbajul viselor. Femeile pricepute care „citeau” visele deosebeau cu grijă stările plantei. Iată cum se tâlcuiau, după priceperea lor:
- cânepa verde, în creștere, prevestea belșug și spor la muncă;
- cânepa în floare era semn de bucurie și de rost bun în casă;
- cânepa uscată ori ruptă aducea vorbă de supărare și pierdere.
Visul se povestea a doua zi dimineața, de regulă unei bătrâne din neam, care îi căuta tâlcul. Despre asemenea credințe au scris și culegători de folclor precum Tudor Pamfile și Artur Gorovei, ca mărturii ale satului de demult.
Reține pe scurt credința despre cânepa uscată
Pe scurt, iată ce a păstrat tradiția populară despre acest vis și despre noaptea în care era socotit deosebit:
- cânepă uscată de Sf. Ilie, semn de necaz, nu de bine;
- noaptea dinspre 20 iulie, socotită „cu putere” pentru vise;
- cânepa verde și cea uscată, tâlcuri opuse în mintea satului;
- totul rămâne folclor și poveste de demult, nimic mai mult.
Toate acestea sunt strict credință populară, transmisă din gură în gură, cu mari deosebiri de la o regiune la alta. Nu poartă în ele niciun adevăr despre ce ne aduce ziua de mâine.
Frumusețea lor stă în altă parte. Ceea ce se credea despre cei care visau cânepă uscată în noaptea de Sf. Ilie ne arată cât de strâns trăia omul de altădată cu pământul, cu munca și cu sfântul pe care îl cinstea în toiul verii.
