Sunt sărbători care nu țin doar de credință, ci și de mersul firesc al anului. Sf. Ilie, „cumpăna verii”: de la el vremea începe să se schimbe, spuneau bătrânii, și nu greșeau prea mult. Pe 20 iulie, când soarele e încă tare și lanurile sunt coapte, ceva se întoarce pe nesimțite.
Nu e o vorbă aruncată la întâmplare. În spatele ei stau sute de ani de privit cerul, de adulmecat aerul de dimineață și de socotit zilele care încep să scadă. Hai să vedem de ce.
Ce înseamnă că Sfântul Ilie e cumpăna verii
Gândește-te la o balanță. La 20 iulie, talgerul verii e plin, dar din clipa aceea începe să se aplece spre toamnă. Asta înseamnă cumpăna verii.
Sărbătorit pe 20 iulie, dată fixă în calendarul ortodox, Sfântul Ilie cade aproape exact la jumătatea verii astronomice. De la solstițiul din 21 iunie până la echinocțiul de toamnă din 22-23 septembrie, ziua lui Ilie e tocmai la mijloc, la vreo nouă săptămâni de fiecare capăt.
De aici și numele de „miezul verii” sau cumpăna ei. Oamenii de la țară simțeau că de la Ilie încolo firea se întoarce, chiar dacă zăpușeala nu dă încă semne că ar slăbi. Era un hotar nevăzut, dar real.
De ce „de la Sfântul Ilie se strică vremea”
Vorba asta are o bază cât se poate de adevărată. Vremea se schimbă după Sfântul Ilie pentru că soarele coboară pe cer, zilele se scurtează, iar aerul nu se mai încălzește la fel. Între 20 iulie și 20 august se pierd aproape 50-60 de minute de lumină pe zi în sudul țării.
Nopțile se răcoresc primele. Diferența dintre zi și noapte crește des peste 15 grade prin zonele de deal, iar roua de dimineață devine mai bogată. Ziua arde, dar dimineața te ia un fior.
Tot acum apele de munte și lacurile încep să se răcească. De aceea ziceau bătrânii că „după Ilie nu te mai scalzi”, că apa „e înțepată de cerb”. Sfatul ține și azi, fiindcă o apă rece brusc crește riscul de hidrocutare, așa că intri treptat, niciodată dintr-o săritură.
Și mai e ceva. Sfântul Ilie e socotit stăpânul trăsnetelor, proorocul ridicat la cer într-un car de foc. La sfârșitul lui iulie chiar apar furtuni de căldură puternice, cu fulgere și averse scurte, din pricina aerului încins și instabil. De frica lor, gospodarii nu lucrau câmpul de ziua sfântului.
Sfântul Ilie în calendarul popular al verii
Ziua de 20 iulie nu stă singură. În calendarul popular, Sfântul Ilie deschide un șir întreg de sărbători care duc vara spre sfârșit.
După el vin Macaveii pe 1 august, cu începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, apoi Probojenia pe 6 august, când se binecuvântau strugurii și primele fructe. Hotarul îl pune Sfânta Maria Mare, pe 15 august, ziua de la care „se duce vara”.
Tot în jurul lui Ilie erau în toi secerișul grâului și treieratul, de unde și imaginea lanului copt și aurit. Etnografi ca Tudor Pamfile și Simion Florea Marian au strâns aceste credințe în scrierile lor despre sărbătorile poporului român.
Ce făceau gospodarii la cumpăna verii
La cumpăna verii nu se stătea cu mâinile în sân. Gospodarii grăbeau strânsul fânului și al grânelor înainte de ploile de la sfârșitul lui iulie și se apucau de pregătirile pentru iarnă.
Era și vremea adunatului plantelor de leac, culese tradițional până la această dată, fiindcă se credea că după Ilie își pierd din putere. Sunătoarea, coada-șoricelului și teiul se puneau la uscat la umbră, în loc aerisit.
Tot acum începea cămara. Vinetele și gogoșarii erau la cel mai bun preț, numai bune de zacuscă și bulion. Usturoiul de vară, abia scos, se lăsa la uscat 2-3 săptămâni la umbră înainte de depozitare. Iar în grădină se semăna a doua tură de salată, ridichi de lună și spanac de toamnă, profitând de pământul cald și nopțile răcoroase.
Ce să reții despre cumpăna verii
Iată, pe scurt, lucrurile importante de care merită să ții cont despre această zi:
- Sfântul Ilie cade pe 20 iulie, exact la mijlocul verii astronomice
- De la această zi nopțile se răcoresc, iar apa și aerul nu mai sunt la fel de calde
- Se pierd 50-60 de minute de lumină pe zi în luna care urmează
- Furtunile cu fulgere devin mai dese spre sfârșitul lui iulie
- Gospodarii trec de la seceriș la pregătirile de toamnă, cămară și plante de leac
Așa se face că o singură zi de iulie a ajuns să însemne atâta în viața satului. Nu era magie, ci ochi ageri care citeau natura mai bine decât orice calendar tipărit.
Iar dacă privești și tu cu atenție, vei vedea că zicala bătrânilor ține și azi. Sf. Ilie, „cumpăna verii”: de la el vremea începe să se schimbe, e mai mult decât o vorbă veche, e mersul firesc al anului, scris de soare pe cer.
